Deși expresia „Feriți-vă de Idele lui Marte” este foarte cunoscută, puțini știu care este, de fapt, semnificația ei. Idele lui Marte corespunde cu data de 15 martie și a rămas în istorie drept ziua în care a avut loc un asasinat celebru.
”Ide” este numele dat celei de-a cincincisprezecea zile din lunile martie, mai, iulie si octombrie si zilei a treisprezecea din celelalte luni din calendarul roman.
Datorită asasinatului care a avut loc la această dată, Idele lui Marte a căpătat mai multe semnificații negative, de-a lungul timpului, printre care răscruce primejdioasă sau pericole care au fost preconizate cu multă vreme în urmă.
Citește și: Câți bani sunt puși la bătaie la "Insula de 1 milion"
Idele lui Marte este data care a rămas în istoria umanității drept ziua în care a fost asasinat Iulius Cezar, în anul 44 i.Hr. Acesta a avut un rol major în instaurarea dictaturii la Roma, însă a fost asasinat de un grup de 60 de senatori, conduși de Brutus și Cassius, care se temeau de puterea tot mai mare a celebrului conducător politic. Asasinarea lui Iulius Cezar a rămas în istorie drept momentul în care s-a făcut trecerea de la Republică la Imperiu, dar și drept o zi blestemată, de care trebuie să ne ferim.
Până la uciderea lui Iulius Cezar, data de 15 martie era considerată ultima zi în care romanii își putea plăti datoriile, fiind marcată și printr-o serie de sărbători religioase. Acest lucru s-a schimbat în anul 44 i.HR., când Cezar a fost ucis în timpul unei întâlniri a senatului, după ce a fost avertizat de un profet că i se va întâmpla ceva rău până la Idele lui Marte. Aflat în drum spre Teatrul Lui Pompei, locul în care avea să fie ucis, Iulis Cezar s-a întâlnit cu profetul și i-a spus zâmbind că data de 15 martie a venit și profeția lui nu s-a adeverit, răspunsul profetului fiind: “Da, dar nu s-a încheiat încă”.