Close sidebar
Stiri

19 august 2022. Ziua Mondială a Fotografiei. Sfaturi pentru a face cele mai reușite poze

Ziua Mondială a Fotografiei  [Sursa foto: PixaBay]

Ziua Mondială a Fotografiei se sărbătorește în fiecare an pe data de 19 august.


In articol:

În zilele noastre, fotografiile au un rol extrem de important în viața de zi cu zi. Imortalizarea momentelor cele mai frumoase a ajuns deja o rutină, iar fotografiile sunt postate ulterior pe rețelele de socializare, spre delictul prietenilor virtuali.

Pe data de 19 august se celebrează Ziua Mondială a Fotografiei.

Este o zi de comemorare a istoriei fotografiei, despre care putem spune ca a devenit o artă.

Citeste si: 21 iunie 2022: Ziua Internaţională a Selfie-ului

Prima imagine permanentă datează din 1826/1827, de pe vremea lui Joseph Nicéphore Niépce. Primele aparate foto au fost produse în Franţa și Anglia în anii 1840 și puteau fi folosite doar de inventatorii lor și de cei pasionați, potrivit Agerpres.

Acum, pentru a avea niște fotografii reușite, nu ai nevoie doar de un aparat performant si lumina de studio. Fotografiile pot fi făcute chiar cu telefonul mobil, iar cel mai important este să te lași purtat de imaginație.

ziua fotografiei
19 august 2022. Ziua Mondială a Fotografiei [Sursa foto: PixaBay]

Ziua Mondială a Fotografiei. Sfaturi pentru a face cele mai reușite poze

- Găsește cea mai potrivită lumină pentru fotografiile tale, fie că este lumină naturală, caldă, rece sau întunecată. Lasă-te inspirat și fii original.

- Afla detalii despre locurile pe care urmează sa le fotografiezi înainte de a ajunge acolo.

- Fii creativ în compoziția fotografiilor tale. Nu te rezuma doar la un apus de soare. Încearcă să găsești inspirație în tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și ieși din tipare.

Citeste si: 30 iunie 2022! Ziua mondială a social media

- Joacă-te cu filtrele. Nu schimba radical fotografiile originale, asta ar putea da de înțeles că imaginea este una fake. Învață să te joci cu luminile și să evidențiezi ce e mai frumos în fotografiile tale.

- Nu evitați să folosiți blițul telefonului chiar și pe timp de zi. În acest mod veți captura un subiect mult mai bine luminat, deoarece zonele umbroase cu detalii importante vor ieși la iveală.

- Exersează cât mai mult, pe tine sau pe alți subiecți. Nu ai cum altfel să îți găsești cele mai bune unghiuri dacă nu exersezi înainte. E bine să îți cunoști unghiurile potrivite înainte să ieși la poze, astfel vei economisi și timp.

- Investește într-un suport de cameră. Nu trebuie să fie ceva foarte scump, există trepiede pentru telefon la prețuri convenabile, iar unele dintre ele vin și alături de o telecomandă.