Genurile muzicale de toate tipurile sunt sărbătorite pe 21 iunie. Ziua Muzicii este celebrată în această dată încă din 1982, în Franţa. Trei ani mai târziu, ziua muzicii a devenit o sărbătoare europeană.
Ziua Europeană a Muzicii este sărbătorită pe 21 iunie
Ziua Muzicii a fost celebrată pentru prima dată în Franţa, începând cu anul 1982. Aceasta a devenit o sărbătoare europeană din 1985, apoi a fost adoptată şi de ţări de pe alte continente. De Ziua Europeană a Muzicii sunt promovate absolut toate genurile muzicale, dar şi multiplele forme de expresivitate muzicală.
Cel care a pus bazele acestei sărbători a fost compozitorul şi jurnalistul francez Maurice Fleuret.
După ce a devenit direct pentru muzică şi dans în cadrul Ministerului Culturii, acesta şi-a aplicat ideile în practica muzicală- "La musique sera partout et le concert nulle part" ("Muzica va fi peste tot şi concertul nicăieri"), potrivit site-ului oficial fetedelamusique.culture.gouv.fr., dând un impuls pentru crearea acestui festival al muzicii.
Astfel, prima ediţie a "Fete de la Musique" a avut loc pe 21 iunie 1982, cea mai lungă zi din an în emisfera nordică.
În ziua solstiţiului de vară au fost reuniţi în stradă toţi muzicienii de vază. Din 1985, aceasta a devenit o sărbătoare exportată pe întreg continentul, cu ocazia Anului European al Muzicii. Acum se susţine în baza statutului "La Fete Européenne de la Musique", semnat la Budapesta, în 1997 şi este deschis tuturor partenerilor care vor să se alăture.
Ziua Muzicii este celebrată în peste 700 de oraşe din 120 de ţări, printre care România, Germania, Italia, Grecia, Rusia, Australia, Peru, Brazilia, Ecuador, Mexic, Canada, Statele Unite ale Americii şi Japonia.
Această sărbătoare înglobează atât stilurile muzicale vechi, cât şi noile tentinţe muzicale. Renaşterea muzicii tradiţionale, dezvoltarea corurilor, apariţia rapului, a stilului tehno sau a muzicii urbane sunt doar câteva dintre capitolele pentru care este sărbătorită această zi.
Horoscop 21 iunie 2022: Află predicțiile astrale pentru toate cele 12 zodii: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești.