Cu toții ajungem să traversăm perioade cu stres ridicat fie din cauza jobului, a problemelor sentimentale sau pur și simplu a provocărilor pe care viața ni le aduce din când în când.
Iată ce poți să faci ca să te relaxezi și să uiți de probleme:
În cele mai multe cazuri, tu ești singurul responsabil pentru alimentarea stării de stres și agitație, pentru că rămâi cu gândul la situația care a provocat-o. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți iei pur și simplu o pauză. Oprește-te din ce faci sau din ce
gândești și fă ceva plăcut. Poți să te uiți la un film, la o emisiune care îți place sau să suni pe cineva drag.
Controlul respirației este o altă metodă de relaxare la care poți să apelezi în orice moment.
Muzica are un efect miraculos asupra noastră, pe care de multe ori îl subestimăm. Efectul ei calmant este garantat, evident, cu condiția să asculți muzica potrivită. Așa cum o asculți la petreceri ca să te distrezi, poți apela la ea și în momente mai dificile, cu stres ridicat și vei vedea că după numai 30 de minute te vei simți mult mai bine.
Odihna este esențială pentru orice persoană, indiferent de vârstă, de felul activității desfășurate. Oboseala și surmenarea amplifică orice stare de stres și agitație. Ai observat probabil că un copil mic care este obosit devine nervos și începe să plângă. Mecanismele sunt similare și la adulți, numai că manifestările sunt diferite. Deci, este o idee excelentă să tragi un pui de somn chiar și de numai o oră atunci când simți că lucrurile îți scapă de sub control. Va face minuni:)
Yoga este recunoscută pentru efectele sale de relaxare. Exercițiile îți detensionează corpul și mintea și vei ajunge într-o stare de echilibru perfect între minte, corp și spirit. Poți oricând să cauți un tutorial pe internet cu câteva exerciții și să le faci acasă, pe covor. După numai 20 de minute o să constați că starea ta se schimbă.