Românii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul în fiecare an la data de 7 ianuarie. Acesta este cunoscut drept cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apa Iordanului. De asemenea, el a avut misiunea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia, de a-l descoperi pe Acesta, precum și de a-L face cunoscut Israelului drept Fiul lui Dumnezeu. Acum, Sfântul Ioan este unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox, dar și un model al smereniei, ajutându-ne să biruim mândria și să ne mântuim prin jertfierea pentru aproapele nostru. El a fost ucis după ce i-a fost tăiat capul la un ospăț prilejuit de ziua de naștere a lui Irod, la cerea Irodiadei. Sfântul criticase relația celor doi, Irodiada fiind, de fapt, soția fratelui lui Irod. Acum, credincioșii au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri în ziua în care este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul. Iată care sunt acestea.
Sfântul Ioan Botezătorul marchează momentul în care se încheie oficial sărbătorile de iarnă, începute pe data de 6 decembrie, odată cu Sfântul Nicolae. În ziua în care este prăznuit, pe 7 ianuarie, credincioșii au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri.
De Sfântul Ioan Botezătorul, sute de mii de români își sărbătoresc onomastica. Aceștia poartă numele de Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela, Oana, Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia sau Jan. În trecut, se puneau brazi împodobiți la porțile celor care purtau numele Sfântului Ion, iar aceștia organizau o petrecere. În unele zone aflate aproape de ape, sărbătoriții erau duși la râu și botezați.
Se spune că după data de 7 ianuarie, vremea începe să se încălzească.
Citește și: Care sunt plăcerile nevinovate ale lui David Popovici: „Trebuie să mă conving eu mai întâi că merit”
Ziua în care este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul este o zi a bucurie, iar cei care nu sărbătoresc vor fi triști tot anul. Credincioșii nu au voie să consume vin roșu pe 7 ianuarie, deoarece acesta amintește de sângele sfântului. În plus, nu se folosește cuțitul și nu se consumă fructe sau legume rotunde, pentru că acestea simbolizează forma capului Sfântului Ioan. Gospodinele nu au voie să coasă, să facă treburi prin casă sau să spele rufe. De asemenea, este bine să existe armonie în case. Cei care se ceartă vor avea parte de un an plin de suferințe.
Citește și: Reacția Cristinei Ich după ce s-a zvonit că este însărcinată: „Un copil e o bucurie, adică nu aș minți”
„Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.
Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin”