Close sidebar
Stiri

A apărut trailerul filmului produs de Netflix, "Blonde". Cum arată Ana de Armas în rolul lui Marilyn Monroe

[Sursa foto: Facebook ]

Ana de Armas joacă rolul lui Marilyn Monroe, în noul film marca Netflix, "Blonde".


In articol:

Îndelung aşteptatul film "Blonde", produs de Netflix, este gata pentru lansare. Netflix a oferit recent primul trailer al producţiei care are în prim plan viaţa lui Marilyn Monroe. Rolul fostului star de la Hollywood este interpretat de Ana de Armas.

"Blonde", filmul despre viaţa lui Marilyn Monroe

"Blonde" este un film biografic scris și regizat de Andrew Dominik. Adaptat după romanul cu același nume din 2000 al lui Joyce Carol Oates, pelicula este o abordare ficțională a vieții actriței Marilyn Monroe, interpretată de Ana de Armas. Adrien Brody, Bobby Cannavale, Xavier Samuel și Julianne Nicholson mai joacă în filmul produs de Netflix.

A apărut trailerul filmului produs de Netflix, Blonde. Cum arată Ana de Armas în rolul lui Marilyn Monroe

Dede Gardner, Jeremy Kleiner, Tracey Landon, Brad Pitt și Scott Robertson sunt producătorii filmului, care, după o lungă perioadă de dezvoltare, care a început în 2010, a intrat în producţie în Los Angeles, în august 2019. Producția s-a încheiat în iulie 2021, în urma pandemiei COVID-19 din 2020.

Ana de Armas, în rolul lui Marilyn Monroe

Frumoasa actriţă cubaneză Ana de Armas interpretează rolul lui Marilyn Monroe, în "Blonde". După o copilărie traumatizantă, Norma Jeane Mortensen a devenit actriță în Hollywood-ul anilor '50 și începutul anilor '60. A devenit celebră în întreaga lume sub pseudonimul Marilyn Monroe. Dar aparițiile ei de pe ecran sunt în contrast puternic cu problemele amoroase, exploatarea, abuzul de putere și dependența de droguri cu care s-a confruntat în viața ei privată.

"Știu că ar trebui să te obișnuiești cu asta, dar eu nu pot.

Am jucat Marilyn Monroe, Marilyn Monroe, Marilyn Monroe, Marilyn Monroe. Nu pot face față să mai joc o scenă cu Marilyn Monroe", este una dintre replicile Anei de Armas din filmul "Blonde".

Premiera filmului "Blonde" va avea loc la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, care se va desfăşura între 31 august şi 10 septembrie. Pelicula se va vedea pe Netflix începând cu 28 septembrie.

Citeste si: Filme şi seriale care dispar de pe Netflix în august 2022