Se spune că cele mai vesele persoane sunt, de fapt, cele care au suferit cel mai mult în viață, iar zâmbetul pe care-l afișează ascunde cea mai mare dintre dureri. Angela Similea a suferit enorm acum 20 de ani, când fiul său, unicul copil, a decis să plece în America.
„El s-a adaptat acolo foarte bine, i-a plăcut, dar eu… am albit pe drumul înapoi spre țară. Am albit complet… A fost, pentru mine, o cumplită luptă să mă despart de el. A fost ca un șoc și am albit extraordinar de mult!(...) La absolvire, când s-a dus la interviu pentru angajare la City Bank, a fost acceptat să lucreze la City Corp, la firma mamă, acolo unde sunt capii.
Angela Similea a dus o viață extrem de grea. Artista a fost căsătorită de 4 ori, prima dată cu un electrician, apoi cu un chitarist cu care a făcut și unicul său copil. Mai apoi, Angela Similea s-a recăsătorit cu un afacerist olandez, dar nici de această dată nu a fost cu noroc, pentru că acesta căzuse în patima alcoolului și începuse să o trateze urât.
„Eu eram pentru el o cifră de afaceri înaltă prin tot ceea ce reprezentam (…) “Soțul meu nu deschidea nici o ușă fără să spună «sunt soțul Angelei Similea», pentru că altfel, fiind cetățean străin, i-ar fi fost mult mai greu, în orice minister sau întreprindere de comerț exterior. (…) Ei bine, soțul meu, deci, venea târziu, marcat de această boală – eu consider că e o boală de care n-a putut scăpa-, băutura, și mă apostrofa: «Ce ești tu? Cine ești tu? Tu ești un nimeni, un rahat…». Eu nu mai cântam, nu mă mai chema nimeni, stăteam încremenită, perplexă de ceea ce vedeam la televizor, cu genunchii adunați sub mine pe o canapea… Iar el mă apostrofa cu dispreț. A și plecat până la urmă”, spunea artista.