• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

A murit Jon Landau! Celebrul producător a fost premiat cu Oscar pentru "Titanic" şi "Avatar"

Lumea cinematografie a pierdut unul dintre producătorii care au scris istorie
Jon Landau s-a stins din viață [Sursa foto: Instagram]
Este doliu în lumea cinematografiei mondiale după ce producătorul Jon Landau s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani.

Jon Landau, celebrul producător premiat cu Oscar pentru "Titanic" şi "Avatar", s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani. Anunțul tragic a fost făcut sâmbătă seara într-un comunicat. Laudau a lucrat îndeaproape cu regizorul James Cameron pentru cele două filme, care se bucură de un real succes și în prezent. "Titanic" a fost primul film care a avut încasări de 1 miliard de dolari la nivel global, iar ulterior a fost depășit de "Avatar" şi "Avatar: Calea Apei". 

Citește și: Noutăți pe Netflix în iulie 2024. Care sunt cele mai așteptate filme și seriale

Jon Landau a murit la 63 de ani
Jon Landau a fost premiat pentru contribuția adusă la filmele ”Titanic” și ”Avatar”[Sursa foto: Instagram]

Jon Landau s-a stins din viață la 63 de ani

Alan Bergman, co-preşedinte al Disney Entertainment, a anunţat decesul lui Jon Landau sâmbătă, într-un comunicat în care nu a fost precizată cauza decesului, relatează news.ro.

"Jon a fost un vizionar al cărui talent extraordinar şi pasiune au adus la viaţă pe marele ecran unele dintre cele mai de neuitat poveşti.

Contribuţiile sale remarcabile la industria cinematografică au lăsat o amprentă de neşters şi va fi profund regretat. A fost un producător emblematic şi de succes, dar o persoană şi mai bună şi o adevărată forţă a naturii care i-a inspirat pe toţi cei din jurul său",
a declarat Bergman.

Citește și: Tentativă de șantaj în familia lui Michael Schumacher! Un fost angajat cerea milioane de dolari sub ameninţarea a de a publica informaţii private şi fotografii ale pilotului

Jon Landau a făcut istorie cu "Titanic" şi "Avatar" 

Născut la New York pe 23 iulie 1960, Jon Landau a fost fiul producătorilor de film Ely şi Edie Landau. Ely Landau a murit în 1993. Edie Landau, producător nominalizat la rândul lui la Oscar, a murit în 2022. Celebrul producător era căsătorit de aproape 40 de ani cu Julie Landau şi au doi copii, Jamie şi Jodie Landau. El a scris istorie în 1997 cu "Titanic", care a devenit primul film cu încasări de 1 miliard de dolari în box office-ul mondial.

Ulterior, Landau a depăşit acest record de două ori, cu" Avatar" în 2009 şi continuarea sa, "Avatar: Calea Apei", în 2022.

Jon Landau s-a stins din viață sâmbăta aceasta
Jon Landau, carieră marcată de premii și producții de succes[Sursa foto: Instagram]

Landau şi-a început cariera în anii 1980 ca manager de producţie, urcând treptat în ierarhie şi devenind în cele din urmă producătorul lui Cameron pentru filmul său costisitor şi epic despre celebrul dezastru Titanic. Parteneriatul lui Landau cu Cameron a dus la 14 nominalizări la Oscar şi 11 victorii, inclusiv pentru cel mai bun film.

"Nu pot juca, nu pot compune şi nu pot face efecte vizuale. Cred că de aceea sunt producător", a spus Landau în timp ce primea premiul împreună cu Cameron.

Parteneriatul lor a continuat, Jon Landau devenind director executiv la compania Lightstorm Entertainment a lui Cameron. În 2009, cei doi au văzut cum "Avatar", o epopee SF filmată şi prezentată în cinematografe cu ajutorul tehnologiei 3D revoluţionare, a depăşit succesul de box-office al filmului "Titanic". Acesta rămâne filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Continuarea sa, "Avatar: The Way of Water", ocupă locul al treilea pe listă.

Jon Landau a fost numit vicepreşedinte executiv al filmelor de lung metraj la 20th Century Fox când avea 29 de ani, ceea ce a făcut să contribuie la succese majore, printre care "Singur acasă" şi continuarea sa, precum şi "Mrs Doubtfire" şi "True Lies", la care a început să lucreze îndeaproape cu James Cameron.