• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Actualitate

A murit Marius Bațu. Urma să susțină un concert astăzi: "Un artist deosebit, o voce minunată, un coleg cum rar am putut întâlni". Care este cauza decesului

A murit Marius Bațu
A murit Marius Bațu [Sursa foto: Facebook, colaj Radio Impuls]
Marius Bațu, fost membru al formațiilor Poesis și Pasărea Colibri s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.

Regretatul artist urma să susțină un concert astăzi, 23 noiembrie, la Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” din Lugoj, la evenimentul intitulat „Rădăcini în vers și cântec”. Se pare că solistului i s-a făcut rău vineri seara, după un concert pe care l-a susținut la Timișoara. Fostul membru al formațiilor Poesis și Pasărea Colibri a ajuns la spital, unde cadrele medicale au  constatat că are probleme cardiovasculare. Deși nu se simțea bine, Marius Bațu ar fi refuzat să renunțe la concertul pe care urma să îl susțină în Lugoj.

În cele din urmă, potrivit surselor, el ar fi murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1 noaptea, după ce ar fi suferit un infarct. Anunțul trist a șocat lumea muzicală, iar cei care l-au iubit îi deplâng plecarea. Vocea sa caldă și stilul său unic l-au transformat pe Marius Bațu într-un artist emblematic, a cărui moștenire va inspira generațiile viitoare. 

"Ne-a părăsit Marius Baţu. Devreme, mult prea devreme...

Un artist deosebit, o voce minunată, un coleg cum rar am putut întâlni, un om deosebit de bun, un prieten! Inima lui a încetat să mai bată, iar «cântecul lui şoptit» s-a stins. Drum lin la stele Kir Marius, Dumnezeu să te odihnească!”
, a scris sâmbătă, pe Facebook, cantautorul Nicu Alifantis.

Citește și: Cezar Ouatu, reacție după moartea lui Gabriel Cotabiță: "Unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite in minte pe viață"

Marius Bațu
Marius Bațu[Sursa foto: Facebook/ Marius Bațu]

Cine a fost Marius Bațu 

Marius Bațu (n. 30 octombrie 1959, Constanța) a fost un interpret român de muzică folk care s-a remarcat în lumea muzicii românești în 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis. În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit în jurul „Cenaclului Flacăra”, iar în 1994, după o perioadă de 8 ani petrecută în Germania, a revenit în România și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând în 1996 albumul Cântec Șoptit.

A urmat o colaborare cu formația Holograf la spectacole și albume precum: 69% Unpluged, Supersonic, Undeva departe și Holografica, susținând partitura de chitară acustică și backing vocal.

A murit Marius Bațu
Marius Bațu[Sursa foto: Facebook/ Marius Bațu]

În aceeași perioadă, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi pe albumele „Dor de ducă”, „Sufletul meu” și „Poveste de iarnă”; Mircea Vintilă – albumul „Madama de pică”, Ovidiu Lipan Țăndărică – „Renașterea”, Dinu Olărașu – „Vis-a-vis”, Stepan Project – „Sensul vieții”, Compact – „5.Compact”.

În luna iunie a anului 2001 Marius Bațu este cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani” și se remarcă prin melodii ca „Elegie”, „2000 de ani” și „Cântec șoptit”. După perioada Pasărea Colibri a participat la diverse spectacole alături de Ducu Bertzi, Florian Pitiș și alți artiști. La sfârșitul anului 2007, după o pauză de mai bine de 10 ani și la 30 de ani de la înființarea grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi s-au reunit în fața publicului românesc și au lansat un nou produs marca Poesis, albumul „Babilon”.

Citește și: Care este cauza morții artistului Gabriel Cotabiță? Îndrăgitul interpret s-a stins din viață la 69 de ani