"Acest lucru caracterizează situația inculpaților". Declarația care bagă pe toată lumea în ceaţă! Avocatul celor trei suspecți de crima din Padina "şochează" cu cele mai recente dezvăluiri
În urma investigațiilor, trei suspecți, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, au fost prinși și duși la poliție. Bărbații fac parte din clanul Fabian acuzat, de-a lungul timpului, de prostituție, cămătărie, tâlhărie, trafic de droguri și înșelăciune. Marin Fabian, liderul grupării, este soțul vrăjitoarei Sidonia.
Surse din anchetă dezvăluie că principalul suspect în cazul crimei este Laurențiu, cunoscut sub numele de Solomon, în vârstă de 31 de ani. Ceilalți doi ar fi frați ai săi. Ei au ajuns, luni dimineață, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, pentru a afla dacă vor fi arestați preventiv, în contextul în care procurorii solicită dispunerea acestei măsuri pentru 30 de zile. Anterior, indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore, duminică, la capătul unor audieri care au durat o jumătate de zi.
Conflictul ar fi pornit de la niște dedicații muzicale. Soția lui Sorin Anghel, bărbatul ucis, s-a urcat pe un scaun să danseze și cei trei fii ai vrăjitoarei Sidonia, Laurențiu, Louis şi Armando, au făcut comentarii despre aceasta care l-au deranjat pe patronul firmei de securitate. Victima s-ar fi enervat și ar fi sărit cu pumnii la cei 3 bărbați suspectați de crimă. Ei au ripostat cu o macetă și l-au lovit de 20 de ori.
Bărbatul a fost înjunghiat inițial în timp ce se afla în spatele unei tejghele. Apoi a reușit să fugă până în parcare, unde a fost tăiat și nu a supraviețuit. De-a lungul anilor, clanul interlop Fabian a fost anchetat în mai multe dosare penale, la un moment dat, avocatul celor trei suspecți susține faptul că principalii vinovați nu au antecedente penale.
"Sunt persoane care nu au profilul prezentat în presă. Nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, sunt integrați social, au familii, au surse legale de existență.
Cel puțin, acest lucru caracterizează situația inculpaților", a spus avocatul celor trei suspecți pentru Antena 3 CNN.
Avocatul Florin Durgheu face noi declarații: "N u mai putem vorbi despre legitimă apărare"
Unul dintre suspecții de crimă a declarat, la intrarea la audieri, că bărbatul de 41 de ani a fost cel care i-a atacat, iar ei nu ar fi făcut decât să se apere: „Legitima apărare este atunci când cineva te atacă și răspunzi exact cu aceeași forță cu care te-a atacat agresorul. Asta e definiția legitimei apărări. Nu știu efectiv care a fost toată speța, dar dacă cel care i-a fugărit a fost el însuși, atacat, dar apoi a comis o crimă, nu mai putem vorbi despre legitimă apărare, ci despre contraatac. Din moment ce el i-a fugărit pe atacatori, în mod evident atacul inițial se sfârșise. După ce atacatorul din primă fază a părăsit incinta, nu mai putem vorbi despre legitimă apărare. Pe de altă parte, nu ai ce căuta cu maceta la tine. Nu e firesc și nici legal să umbli cu maceta la tine. Poți avea un pistol cu bile, dacă ai autorizație, dar și pe acela îl folosești în cazuri strict prevăzute de lege, nu oricum. Nici nu cred că se dă autorizație pentru macetă”, a răspuns avocatul pentru DC News.
Alina Eremia a făcut primele declarații cu privire la tragedia care a avut loc sâmbătă seara, la un hotel de lux din zona Padina, în județul Dâmbovița.