Zeci și sute de actori și oameni din industria cinematografica din Turcia s-au alăturat diferitelor campanii umanitare sau chiar pe cont propriu ajutând victimele cutremurelor care au lovit o parte din tara lor și Siria.
Cei mai mulți au fost fotografiați și filmați în mijlocul dezastrelor, alții au preferat să nu fie în centrul atenției, însă cu toții încearcă să facă minuni pentru cei năpăstuiți. Cei mai mulți dintre actori sunt fizic pe teren și lucrează cot la cot cu oamenii obișnuiți sau salvatori pentru a ajuta cât mai multe victime. Unul dintre ei este chiar îndrăgitul actor Engin Akyurek care a aflat de situația disperata în care se afla un fan al sau și a hotărât pe loc să îi cumpere o casa.
Actori precum Catagay Ulusoy, Halit Ergenc, Berguzar Korel, Serenay Sarikaya, Demet Ozdemir și mulți alții au donat sume importante de bani pentru victimele aflate în suferință. Potirvit jurnalistei Birsen Altuntas, Catagay Ulusoy a transferat imediat suma de 250 de mii de lire turcești și împreună cu clubul sportiv Galatasaray a organizat trimiterea a 50 de corturi în zonele grav afectate și acum un nou calupt de zeci de corturi.
Halit Ergenc împreună cu soția lui, Berguzar Korel, au donat și ei 400 de mii de lire turcești pentru victimele cutremurelor din Turcia.
Cântăreața Hadise a donat și ea 500 de mii de lire turcești pentru victimele cutremurului și după încetarea căutărilor, vă merge în zonele afectate pentru a acorda asistenta copiilor.
Mai multe personalități din social media au strâns sume importante de bani care vor merge tot către victimele din zonele afectate de cutremure.
Kubilay Aka a donat 200 de mii de lire turcești, iar toți angajații de la casa de producție Gold Film au stras peste 800 de mii de lire turcești pentru victime. Mai multe case producții din Turcia au încetat filmările și mai multe canale perecum Fox nu mai difuzează programele obișnuite pentru a putea fi alaturi de oamenii aflați în situații disperate.
Jurnalista Birsen Altuntas a mai dezvăluit că actorul Ibrahim Celikol se afla într-una din cele mai grav afectate zone din Turcia de cutremure, mai precis în câteva satuce pentru a duce hrana oamenilor. Actorul este obișnuit cu zonele atât de aspre doearece îi place să locuiască singur în pădure.