Adda, una dintre cele mai iubite artiste de la noi, va scrie o carte despre viața sa. Aceasta se va numi „Cele trei Adda”, iar volumul promite multe. Cei mai mulți dintre fanii artistei s-au declarat deja a fi nerăbdători în a o cumpăra, imediat după ce va fi pusă în vânzare.
Ultima perioadă nu a fost deloc una bună pentru soția lui Cătălin Rizea. Cântăreața a fost diagnosticată greșit, iar timp de aproape doi ani s-a tratat de o afecțiune pe care nu o avea. Ulterior, a anunțat că, de fapt, se confruntă cu borelioză. În afara pieselor de succes pe care le-a lansat de-a lungul anilor, artista a decis să lanseze și o carte. Adda s-a dovedit a fi foarte talentată la scris atât în ceea privește bucățile din „Cele trei Adda” pe care le-a publicat deja pe rețelele sociale.
În urmă cu câteva ore, vedeta a ținut să-și anunțe comunitatea de acest aspect și a postat o fotografie pe internet, însoțită de un mesaj.
„Când am aflat că am Lyme, am simțit un șoc dar și o eliberare.
Nu am avut timp să bocesc pentru că trebuia să mergem la ziua “iubitei” lui Alexutu de la gradiniță. În timp ce conduceam spre mall, de unde urma să iau cadoul, m-am gândit la câte pot să fac de atunci înainte, nu la câte pot să pierd.Toată viața mea, mi-am dorit să compun și să cânt muzica de calitate, pentru oameni. Să transmit mesaje. Dar din cauze medicale, nu am mai putut fi atât de creativă în studio.
Lucru care m-a întristat. Însă am descoperit scrisul și așa m-am eliberat. So, oficial va fi o carte. În toamnă! #celetrei Iar acum m-am izolat puțin că să-mi adun gândurile și să aștern rândurile. Să vă spun tot ce n-am spus, inclusiv povestea din spatele pieselor. Să-mi spun povestea, de fapt. Așa, fără filtre și perdea. Cum n-am făcut-o niciodată”, este mesajul scris de Adda.
Cum au reacționat fanii artistei: „Te încurajăm în toate acțiunile tale”
Așa cum era de așteptat, mesajul vedetei nu a putut să treacă neobservat, motiv pentru care internauții au reacționat imediat.
„Esti minunată si te ador ptr simplitatea ta,o fată fara fite de vedetism,absolut minunată”./ „Mult succes și multă.„/ „Ești o luptătoare!! Pune pe hârtie fiecare gând. Ești Om înainte de toate, împărți cu noi multe. Înainte de a te judeca, noi cei mulți, trebuie sa te susținem, sa te încurajăm în toate acțiunile tale!”, sunt o parte din recațiile lăsate de internați la postarea artistei.