Adela Popescu nu are nevoie de prea multe prezentări, fiind fără doar și poate una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite prezentatoare de televiziune din România. Deja nu mai este un secret pentru nimeni faptul că soția lui Radu Vâlcan a debutat ca actriță de la o vârstă fragedă și reușea să facă furori de fiecare dată cu personajele pe care le interpreta în telenovele.
Invitată recent în cadrul unui podcast, frumoasa vedetă și-a deschis sufletul și a recunoscut că pe lângă actorie,prima ei pasiune a fost întotdeauna muzica, încă de când era mică. În ultimii ani, vedeta s-a concentrat pe cariera în televiziune, renunțând la muzică!
„Pornirea pe care eu o aveam cred că e ceva foarte rar. D-aia îmi pare rău că nu reușesc să mă reîntorc la asta, pentru că eram o fiară când venea vorba de muzică.
A fost pentru mine o poartă deschisă către lume. Pentru mine era o evadare. Îmi imaginam lucruri, mă vedeam în diferite ipostaze, în orice caz, pe scenă. Am cântat Laura Stoica foarte mult timp, am cântat Loredana Groza foarte mult timp.", a spus Adela Popescu.
Adela Popescu, despre perioada în care juca în telenovele
În continuare, Adela Popescu a vorbit despre perioada în care apăra pe micie ecrane, interpretând diferite personaje.
Soția lui Radu Vâlcan a precizat că dacă ar accepta să joace din nou într-un film, aceasta nu ar mai face aceleași greșeli pe care le-a făcut la începutul carierei.
„ Nu aș face la fel, pentru că am tras destul de mult pentru felul greșit în care m-am raportat la ce mi se întâmpla. Pentru mine scopul principal era să-mi iasă scena mai repede și să nu am responsabilitatea faptului că niște oameni stau după mine.
Ziua de filmare costa mult și filmam în toate secvențele, deci, practic era ca un trenuleț. Dacă o scenă nu ieșea, trăgeai în spate tot și terminam târziu. Era foarte complicat! De cele mai multe ori nici nu aveai timp să te mobilizezi așa cum aveai nevoie. Motiv pentru care trebuia să apelez la tot ce îmi provoca plâns, asta a însemnat dramele părinților mei. Îmi imaginam că mor, imaginația mea a mers în zone crunte”, a mai adăugat Adela Popescu.
Vești bune pentru fanii Adelei Popescu! La nici două luni de când a devenit mamă pentru a treia oară, soția lui Radu Vâlcan revine pe micile ecrane. Ce a declarat prezentatoarea TV?!
Adela Popescu le-a dezvăluit fanilor prin ce momente a trecut înainte să revină pe micile ecrane. Ce confesiuni a făcut prezentatoarea de televiziune?!