Adela Popescu se află printre cele mai îndrăgite vedete din România. În prezent, actrița are o familie frumoasă, alături de Radu Vâlcan, formând unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt foarte fericiți împreună, dovadă fiind aparițiile lor. Fanii îi apreciează pentru echilibrul pe care l-au menținut pe tot parcursul relației.
Cu toate că este o persoană veselă, viața prezentatoarei TV nu a fost întodeauna atât de roz. Soția lui Radu Vâlcan s-a confruntat cu mai multe probleme înainte de a deveni celebră și chiar ea a povestit despre ele, în cadrul unui podcast. Potrivit spuselor sale, Adela Popescu a muncit de mică pentru visul său.
„Când era o nuntă în sat, mă împrieteneam cu lăutarii și știam când e programul de sarmale, iar atunci îi rugam să cânt și eu o melodie și mă lăsau.
Deși era extrem de talentată, sacrificiile făcute în spatele camerelor de filmat, au fost prea dificile pentru Adela Popescu. Anii în care a jucat personaje cu povești dificile și-au pus amprenta asupra sănătății mentale a vedetei. La vremea respectivă, prezentatoarea TV a trăit o adevărară dramă. Adela Popescu a susținut că oboseala cronică, dar și încărcătura emoțională a rolurilor dificile, au distrus-o pe vedetă.
„Munceam foarte, foarte mult și personajele astea pe care le interpretam eu, când ești protagonist, în general ești încercat de viață și ai tot felul de drame. Toate vin spre tine, dar tu până la urmă reușești să ajungi unde trebuie. Și am trecut prin diferite personaje cărora le murise părinții, copiii, erau înșelați, etc și eu nu filmam 3 luni. Filmam un an un serial, o pauză de o lună, după care alt serial. Asta s-a întâmplat 11-12 ani. În momentul în care creierul tău primește doar imagini groaznice zice: ‘Bă, e nasol ce trăiești tu!’. El nu mai face diferența.
Din cauza asta am avut anxietăți destul de urâte. Au fost luni în care nu puteam să dorm deloc, îmi era frică să închid ochii sau îmi era frică de întuneric. Mi-era frică de mulțime. Nu puteam să fac duș și să fie ușa închisă. Adică a fost rău. După care m-am liniștit pur și simplu. La mine totul avea legătură cu oboseala cronică. Nu puteam să mă odihnesc”, a mai adăugat Adela Popescu.