O crimă înfiorătoare a avut loc marți seară în Sectorul 2, din București. O mamă a fost găsită fără suflare alături de cei doi dintre copiii săi în locuința lor de pe Calea Moșilor. Principalul suspect este chiar unul dintre fiii gemeni ai femeii, care ar avea probleme psihice, dar și cu drogurile.
Noi informații ies la iveală în cazul triplei crime din Capitală. Conform investigației preliminare, primul membru al familiei ucis ar fi fost fratele gemenilor, urmat de mama și sora sa. Anchetatorii au descoperit că una dintre victime a fost găsită în pragul casei, în încercarea disperată de a se salva. Suspectul principal, unul dintre gemeni, este descris de vecini ca având probleme psihice și un istoric de consum de droguri.
Citește și: Rezultatele necropsiei în cazul lui Andrei Versace. Care a fost, de fapt, cauza morții influencerului
Un martor a dezvăluit că s-au auzit țipete în momentul crimei: „Erau scandaluri pe aici, țipete. Toți patru locuiau cu mama. Împreună. Am înțeles că unul lucra și cel care era acasă dintre gemeni prima dată a omorât un frate, pe maică-sa, când a venit sora am înțeles că a țipat, a omorât-o și pe soră.", a declarat martorul pentru Antena 3 CNN.
Se pare că motivul principal al crimei ar fi o sumă de bani, pe care suspectul i-ar fi împrumutat mamei sale, dar pe care aceasta nu i-a mai returnat. Mama avea un ordin de protecție împotriva fiului său, pe care l-a retras ulterior. În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, suspectul era calm și a indicat locul unde se aflau cadavrele. Două dintre victime ar fi fost băgate în saci. Deși arma crimelor nu a fost găsită, anchetatorii continuă să investigheze. Alături de suspect, la audieri a fost adus și fratele său geamăn, existând suspiciuni că ar putea fi complici.
Citește și: Răsturnare de situație în cazul dentistei ucise în Brăila! Cine ar fi noul suspect