Rezultate Admitere liceu 2022 Edu.ro. Perioada dedicată completării fişelor pentru admiterea la liceu a început pe 4 iulie, iar 11 iulie este ultima zi în care candidaţii şi părinţii acestora pot completa sau aduce modificări listei de licee pe care au întocmit-o.
UPDATE ora 10:00 Rezultatele repartizării în licee 2022 au fost publicate pe : http://admitere.edu.ro/RapoarteCautare.aspx
Pentru a vedea rezultatele trebuie să alegi județul în care a candidat elevul şi să introduci codul candidatului.
Elevii care s-au răzgândit în privinţa opţiunilor pe care le-au trecut în fişa de repartizare la liceu mai pot aduce completări sau pot corecta fişa doar astăzi, 11 iulie.
4 – 11 iulie 2022: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a.
Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare
4 – 11 iulie 2022: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.
4 – 11 iulie 2022: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
12 iulie 2022: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București.
12 iulie 2022: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.
13 iulie 2022: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.
13 iulie 2022: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată.
14 iulie 2022: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022 – 2023.
14 iulie 2022: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București.
15 – 20 iulie 2022: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
20 iulie 2022: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
21, 22 și 25 iulie 2022: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.