Adrian Despot a intrat in atentia publica în 1994, la vârsta de 18 ani, când a ajuns la televiziunea publică participând, la îndemnul mamei sale, la castingul emisiunii “Școala vedetelor”. Emisiunea, la care s-au lansat, printre alții, Mălina Olinescu, Călin Goia, Călin Geambașu, Nadine, Lili Sandu sau Diana Munteanu, i-a schimbat viața lui Adrian Despot, acesta devenind rapid unul dintre cei mai iubiti artisti ai Romaniei.
Adrian Despot este solistul formației de muzică rock “Vița de Vie”, trupa care în 1999 înregistra un succes uriaș, cu albumul “Fenomental”, iar de atunci au urmat nenumărate albume care au atras milioane de fani în întreaga țară si nu numai.
Citește și: Kanal D, lider de piață, pe Național și Comercial, cu “Știrile Kanal D” de la ora 12:00
”Cine este Adrian Despot?”, ”Ce spune muzica despre un popor?”, ”Vă mai întoarce televiziunea stomacul pe dos?”, ”Ați învățat să vă controlați la nervi?”, ”Cum v-a schimbat tragedia de la Colectiv?”, ”Câți ani ați fost în depresie?”, ”Vă mai simțiți gol pe scenă?” , acestea sunt doar câteva dintre întrebările care-i vor fi adresate muzicianului Adrian Despot, în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată duminică, de la ora 22:30, la Kanal D.