"Ai fost un înger printre noi, ai călăuzit multe destine, cu tandrețe și bunătate". Iulia Vântur și-a exprimat durerea profundă față de mama Laurei Cosoi. Ce influenţă avea asupra ei
Iulia Vântur dezvăluie public legătura specială pe care a avut-o cu mama Laurei Cosoi, subliniind influența profundă pe care Ligia Cosoi a avut-o asupra dezvoltării sale artistice și personale.
Laura Cosoi și-a pierdut și mama, la numai trei ani de la moartea tatălui. Anunțul devastator a fost făcut chiar de actriță, printr-un mesaj scurt publicat în mediul online. Femeia era un respectat om de cultură și un profesionist în adevăratul sens al cuvântului.
Ligia Cosoi a avut o carieră culminantă în lumea dansului, fiind profesoară o bună vreme și a ajutat mulți tineri să se lanseze în acest domeniu. Chiar pe fiica ei a ajutat-o să-și dezvolte pasiunea, prima activitate a Laurei Cosoi fiind dansul, apoi actoria. La fel s-a întâmplat și în cazul Iuliei Vântur. Iubita lui Salman Khan a ținut să-i mulțumească Ligiei Cosoi pentru tot ceea ce a învățat-o ca profesoară de dans, fiind recunoscătoare că a avut ocazia să facă acest lucru chiar și cu scurt timp înainte de a afla de moartea sa.
”Doamna Ligia, îți mulțumesc cu tot sufletul meu. Măcar am avut șansa să ți-o spun înainte să pleci dintre noi. Ai fost un înger printre noi, ai călăuzit multe destine, cu tandrețe și bunătate. Acum ai luat calea luminii și a nemuririi.Vei trăi mereu și în sufletele noastre. Fie-ți sufletul în pace. Cu dragoste, a ta elevă…Iulia”, apare în mesajul plin de emoție al Iuliei Vântur.
Mama Laurei Cosoi a murit. Ligia a fost un exemplu de curaj și perseverență în fața unei boli crunte
Momentan nu se cunosc detalii despre ultimele clipe din viața Ligiei Cosoi, dar se știe că aceasta s-a luptat o perioadă cu nemilosul cancer, pe care îl și învinsese: "Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi și să faci tot ce e posibil din partea ta.
Sigur că există și imprevizibilul. Există un plan acolo sus, cu noi și foarte mult nu poți influența dar trebuie să te iubești, să ai priorități, să înțelegi că e un moment critic și că l-au mai depășit și alții.(...) Paralel cu tratamentul medical, atunci am descoperit o altă lume, a plantelor, a ceaiurilor, hrana vie. Am urmat un tratament naturist, dar din iubire față de cei dragi, nu mi-am permis să fac un experiment, să spun că nu fac chimioterapie sau radioterapie, că am citit eu ceva pe net. Sigur că sunt ceva urmări și te tulbură, dar asta trebuie făcut. Ăsta e prețul sănătății până la urmă.” , a povestit mama Laurei Cosoi , în cadrul unui proiect organiat de Asociația „Bucuria de a fi”, la care au luat parte mai multe persoane care au luptat cu aceeași boală.
Adrian Văncică, actorul cunoscut de publicul larg datorită personajului "Celentano", a demisionat de la Teatrul Nottara. Motivul real pentru care a făcut acest gest!