Pe data de 6 ianuarie, românii sărbătoresc Bobotează sau Botezul Domnului. Această zi sfântă amintește de momentul în care Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului. De asemenea, în acel moment s-a descoperit lumii că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Azi, 5 ianuarie, este Ajunul Bobotezei, iar românii au grijă să respecte anumite tradiții și obiceiuri pentru a avea parte de noroc tot anul. Iată ce e bine să facă aceștia, dar și de ce trebuie să se ferească.
Data de 5 ianuarie marchează Ajunul Bobotezei în calendarul ortodox și este o zi încărcată de tradiții și obiceiuri, menite să le aducă noroc și prosperitate celor ce țin cont de ele.
Potrivit tradiției, fetele nemăritate își pot visa ursitul în această seară. Cele care au ținut post trebuie să pună sub pernă o rămurică din mănunchiul de busuioc folosit de preot.
Seara, credincioșii pregătesc o masă festivă, asemănătoare celei din ziua de Crăciun, la care este invitată întreaga familie. În unele zone din Moldova, fetele și băieții umblă din casă în casă pentru a vesti venirea preotului cu crucea și apa sfințită.
Potrivit creștinortodox.ro, Postul din Ajunul Botezului Domnului face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc. Credincioșii obișnuiesc să țină post negru pe data de 5 ianuarie, astfel că au grijă să nu mănânce și să nu bea nimic, ca semn de smerenie și purificare spirituală. Aceștia ajunează pentru a gusta cu vrednicie din apa sfințită, numită agheasma mare. Postul din Ajunul Bobotezei datează din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau cu post și rugăciune timp de 40 de zile să primească botezul în seara aceste zile. După primirea botezului, li se permitea să participe la liturghia credinciosilor și să se împărtășească.
Românii trebuie să țină cont și de lucrurile pe care nu au voie să le facă sub nicio formă, potrivit tradiției, în Ajunul Bobotezei. Aceștia nu au voie să toarcă sau să țeasă, deoarece acest lucru atrage răul de ros, mai exact, aceștia riscă să aibă casa invadată de șoareci, molii sau alți dăunători. Românii nu au voie să se certe sau să spună vorbe rele. Cei care nu țin cont de acest lucru vor avea parte de un an plin de suferințe și conflicte. Unii consideră că nu este bine să faci baie pe data de 5 ianuarie, în timp ce alții cred că nu ar trebui să existe o restricție în acest sens. În Ajun de Bobotează nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se spune că în această zi nu e bine să speli sau să lași haine la uscat, deoarece diavolii se vor agăța de ele.