Al Pacino și Noor Alfallah au fost în centrul atenției la scurt timp după ce au devenit părinți, existând zvonuri că s-au despărțit. Acum, însă, a ieșit la iveală faptul că aceștia au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește custodia fiului lor, Roman Alfallah Pacino. În vârstă de 83 de ani, actorul din „Godfather” și Noor au ajuns la o înțelegere privind custodia fiului lor, toată procedura fiind una amiabilă, potrivit Daily Mail.
Conform sursei citate, actorul ar urma să plătească o sumă generoasă pentru întreținerea fiului său. Totodată, potrivit unor surse citate de jurnaliștii de la The Blast, Noor ar fi cerut custodia exclusivă a copilului, dar i-ar fi oferit lui Al Pacino „ un program de vizită rezonabil ”.
Așa cum era de așteptat, cererea de custodie i-a făcut pe fanii lui Al Pacino să creadă că el și Noor Alfallah nu mai formează un cuplu, însă un reprezentat al actorului a infirmat aceste zvonuri: „Al și Noor au lucrat împreună cu succes și au ajuns la acorduri comune în ceea ce privește
Indiferent dacă mai formează un cuplu sau nu, un lucru este cert: cei doi au o relație bună de dragul fiului lor, iar dovadă sunt documentele depuse în instanță de Noor, potrivit cărora s-a arătat dispusă în a-i acorda custodia comună a fiului lor, astfel încât actorul să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește educația și creșterea micuțului.
Citește și: Noi detalii despre starea de sănătate a Sophiei Loren, după ce a fost internată. Cum se simte acum actrița
Partenera sa de viață nu are nicio problemă cu diferența de vârstă dintre ei. De altfel, acesta a devenit cunoscută pentru legăturile amoroase cu bărbați mult mai în vârstă.
“Vârstele noastre nu au contat pentru mine. Inima nu știe ce vede, știe doar ce simte. A fost prima mea relație serioasă, dar a fost o perioadă fericită pentru mine.”, spunea Noor Alfallah în 2018.
Iubita actorului a crescut în cartierul exclusivist Beverly Hills din Los Angeles și a studiat la UCLA School of Film and Television, înainte de a se angaja ca producător de film. Provine dintr-o familie înstărită și nu duce lipsuri pe plan financiar, astfel că, spre surprinderea tuturor, a declarat de nenumărate ori că nu banii contează în relația ei cu Al Pacino.
„Pacino și Noor au început să se întâlnească în timpul pandemiei. Ea se întâlnește mai ales cu bărbați mai în vârstă și foarte bogați… Ea este cu Al de ceva timp și se înțeleg foarte bine. (…) Diferența de vârstă nu pare să fie o problemă, chiar dacă el este mai în vârstă decât tatăl ei. Ea se învârte în cercurile celor cu mulți bani și provine la rândul ei dintr-o familie înstărită’, a a declarat atunci o sursă pentru Page Six.