Alex Velea este unul dintre cei mai apreciați artiști și a reușit să-și construiască o viață cum alții doar visează. În cadrul unui interviu, iubitul Antoniei a vorbit cu sinceritate despre relația cu părinții săi și despre educația pe care a primit-o în copilărie. Conform spuselor sale, cântărețul și părinții săi au o relație bună, fiind destul de apropiați.
ă
„Am cei mai buni părinți din lume. Nu mai există alții ca Ei. Îi iubesc foarte mult și le mulțumesc pentru tot ori de câte ori am ocazia. Nu există suficiente cuvinte care să descrie ce simt pentru Ei. Nu i-am supărat niciodată. I-am mai speriat când eram copil. Că întârziam și nu știau de mine. Își făceau griji. Știți voi ce zic, mai ales cei care aveți copii acum. .”, a spus Alex Velea, pentru publicația Viva.ro.
Tot pentru sursa menționată mai sus, Alex Velea recunoaște că are o relație apropiată cu Divinitatea. Artistul este recunoscător pentru tot ce a primit în viața sa și știe că Dumnezeu este iubire și îl ghidează oricând are nevoie, motiv pentru care zi de zi îi mulțumește.
„Îl iubesc. Dumnezeu e iubire. Și asta mă ghidează în viață. Nu cred în falsa evlavie pe care o văd tot mai des. Mai ales la câțiva colegi de breaslă. Îl invocă pe Dumnezeu doar ca să pară smeriți. În spatele vorbelor culese din fel de fel de cărți – pe unele nici nu le-au citit, doar le-au fost povestite de diverși – stau fapte care sunt în antiteză cu ce vor să exprime atunci când vorbesc în citate. Și revenind… am o relație bună cu Bunu. Cred în El și îi mulțumesc în fiecare zi pentru ce sunt și pentru ce mi-a oferit.” , a mai spus Alex Velea.