Alexandra Stan a fost considerată încă de la bun-început o verigă slabă în echipa Faimoșilor de la Survivor România. Artista a avut mai multe temeri în cadrul concursului, motiv pentru care colegii ei i-au spus de fiecare dată, sincer, că o vor vota ori de câte ori vor avea ocazia. Alexandra nu a mai apucat să plece din competiția Survivor România prin eliminare pentru că o serie de analize au indicat că din punct de vedere fizic și psihic Alexandra nu mai poate continua lupta pentru supraviețuire.
Concurenta a părăsit competiția cu ochii în lacrimi și a promis că își va susține colegii de acasă, din fața micului ecran.
Chiar dacă nu a reușit să rămână în competiția Survivor România până la capăt, Alexandra Stan poate spune despre ea că este o supraviețuitoare pentru că în jungla din Dominicană a reușit să-și învingă anumite frici și să jongleze cu propriile limite.
„Sunt puțin obosită. Nu prea am dormit în avion. D-abia aștept să merg în emisiuni și să zic tot adevărul despre toți, pentru că deja mi se pare că a început mâncătoria. Îmi pare rău de unii dintre ei. Unele persoane nu sunt ceea ce par.