După ce a lansat cel de-al cincilea album de studio, Alexandra Stan a revenit cu o nouă variantă a piesei sale, "Lie", împreună cu proiectul danez Zookeepers. Piesa „Lie” marchează cea de-a doua colaborare de pe noul album, după track-ul "Future Calling", lansat în urmă cu câteva luni.
Melodia este disponibilă pe albumul "Rainbows" și are acum o prelucrare a băieților de la Zookeepers, un duo de producători format din William de Waal și Søren Oliver Due.
„Albumul vă trece prin multe stări, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie. De fapt, de asta se numeşte "Rainbows".
Un amalgam de trăiri, de sentimente frumoase, încărcate de emotie. O să ascultaţi piese pop, dar şi balade, o să dansaţi, dar o să intraţi şi într-o stare de melancolie. Sper să vă placă, în "Rainbows" este despre MINE, despre TINE, despre NOI toţi şi trăirile noastre", a declarat Alexandra Stan.