„Bad at Hating You” este o piesă extrasă de pe albumul Alexandrei Stan, „Rainbows”, care urmează să fie lansat în prima jumătate a acestui an. Single-ul vorbește despre o poveste de dragoste complicată, dar, de data aceasta, dintr-un unghi diferit față de subiectul abordat în piesa „Tokyo”. Versurile piesei „ Bad at Hating You ” au fost scrise de Christin Pohl și Teodora Spiric, iar muzica a fost produsă de George Emanuel Călin, Christin Pohl şi Teodora Spiric.
În ceea ce privește videoclipul, acesta a fost regizat de Raluca Netca (care a colaborat cu Spike pe "Zeus"), iar DOP a fost Alex Chitu.
„De data aceasta, nu am scris eu piesa, dar cumva m-am regăsit în versuri. Cel mai important amănunt referitor la acest track pop este faptul că chiar dacă nu am fost prezentă când a fost realizat, este un track plin de iubire și emoție.
Sunt curioasă ce părere o să aibă fanii mei despre el!, a spus Alexandra Stan.