Alexandra Stan a surprins pe toată lumea când a anunțat că s-a căsătorit, mai ales că nu era cunoscut publicului larg că fosta concurentă de la Survivor România are un iubit. Cununia civilă a avut loc în 7 mai, la Câmpulung Muscel, orașul natal al soțului ei.
”Vrem și noi o petrecere, mai ales că ne dorim foarte mult să fim cu prietenii; atât eu, cât și Emanuel avem mulți prieteni și chiar ne pare foarte rău că nu au fost alături de noi, nu am avut cum să îi invităm, pentru că am făcut în secret.
Îmi doresc să fiu o mireasă prințesă, mai ales că la nuntă am fost, așa, mai elegantă, iar la cununia civilă am fost țărăncuță.
În cadrul unui interviu, Alexandra Stan a precizat că între ea și partenerul său de viață există respect, iubire, dar și înțelegere. Conform spuselor sale, ceremonia a fost una frumoasă, chiar dacă prietenii nu le-au fost aproape.
„N-am vrut să vă șochez, ci să vă surprind plăcut. Atunci când există iubire, respect, înțelegere, nu cred că ai de ce să aștepți. Unii oameni iau deciziile acestea mai greu, alții mai repede. Nu consider că trebuie să existe un pattern. Hotărâtă și fericită. (zâmbește)”, a declarat Alexandra Stan.