Alexandra Stan este una dintre cele mai apreciate artiste pe plan mondial. Pisele sale au făcut furori în topurile de peste hotare și deși are cariera pe care și-a dorit-o întodeauna, lucrurile în viața personală nu au fost la fel.
Alexandra Stan spune că este o familistă convinsă, însă iată că până acum nu avut noroc să-și întemeieze o familie.
Invitată într-un podcast, Alexandra Stan a vorbit despre relațiile toxice din viața ei. Iar una dintre ele a fost cea cu Bogdan Stăruială.
Alexandra Stan a trăit o frumoasă poveste de dragoste aături de Bogdan și la un moment dat chiar și-a dedicat întreaga viață lui. Însă relația lor s-a rupt în momentul în care acesta i-a cerut să aibă și alți parteneri.
„Mă mutasem în California cu gândul să devin faimoasă, actriță, să joc și în filme. Aveam niște vise și am ajuns să fiu o femeie de casă. Stăteam și găteam de vreo 3-4 ori pe zi, făceam piața toată ziua. Mie îmi place super mult și asta, dar îmi dau seama că dacă nu cânt și nu fac muzică, nu sunt eu. Am cochetat cu tot felul de idei, dar mi-am dat seama că eu vreau să fac muzică.
Eu am instinctul de mamă și am devenit mama lui, găteam, îmi găteam și mie, îi găteam și lui și nu mă mai satisfăcea să fiu artist. Mi se părea greu, dacă mă duceam la studio mi se părea că nu mai regăseam în mediul ăla, dacă mă duceam la studio, abia așteptam să plec, să fac ceva de mâncare și să stau. Momentul de trezire a fost când Bogdan a început să-mi propună să ne vedem și cu alte persoane, fiind în LA. Eu să ies cu alți iubiți și el cu alte iubite. Și în momentul în care mi-am dat seama, nu mi-a venit să cred. Am avut o criză. M-am pus pe mine pe locul doi, eu în mod normal nu ar fi trebuit să țin cont de nimeni și de nimic. Să mă duc la studio, să fac totul numai mie, să nu mă mai gândesc la alte persoane, dar nu a fost așa. El de fapt își dorea latinoaice sau mai știu eu ce. Mi-am dat seama că greșeala era la mine”, a declarat Alexandra Stan.