Alexandra Ungureanu este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de la noi din țară. Cu multe povești și entuziasm în voce, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!Celebrities” a dezvăluit ce schimbări în carieră urmează să facă și ce planuri de viitor are, în cadrul evenimentului ELLE New Media Awards 2022.
„Muzica rămâne. Am avut o revelație vara asta pentru că a fost primul an de după pandemie în care am cântat destul de mult și, în afară de lucrurile pe care le fac din punct de vedere muzical în emisiunea mea, „Duet cu Alexandra”, de pe YouTube, cumva am avut senzația la un moment dat că am pierdut bucuria asta a scenei sau credeam că a trecut prea mult timp încât să mai am emoția aia.
De asemenea, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities” a ținut să meționeze faptul că își dorește să se bucure mai mult de excursiile prin țară și să descopere noi colțuri de vis din România.
„Călătoresc foarte mult în România pentru că s-au deschis atât de multe locuri de cazare care oferă experiențe fabuloase, natură, design special, relaxare. Locuri absolut spectaculoase. Îmi doresc să plec la drum din nou”, spune artista.
Alexandra Ungureanu se bucură de aprecierea a zeci de mii de fani și este tot timpul deschisă către trenduri noi. Tot pentru sursa menționată mai sus, cântăreața a vorbit și despre activitatea sa din social media și ce îi place să transmită comunității sale.
„Ceea ce fac eu în plan artistic, care transcende și în partea asta de social media, este emoția. Fie că e vorba de muzică, de travel, zona de fashion, este una caldă, prietenoasă, cu care îmi tratez urmăritorii. Le propun lucrurile pe care le-am încercat și îmi plac. Recomand tuturor, dincolo de campaniile pe care le fac. Lucrurile pe care le fac în social media mă reprezintă.”, a mai spus Alexandra Ungureanu.