Alexandra Ungureanu a impresionat în cadrul competiției prin diversitatea de stiluri abordate și prin talentul vocal pe care l-a etalat. Artista a recunoscut în cadrul unui interviu pentru Wowbiz.ro că a devenit mult mai încrezătoare în propriile forțe după participarea sa în cadrul competiției.
„Stilul meu s-a așezat în ultii ani, dar știi ce e diferit la mine? Cred că e încrederea pe care eu mi-am redat-o dată cu acest show pe cate l-am văzut ca o mare provocare, eu nefiind obișnuită cu zona asta de reality. Cânt de foarte mulți ani, mergeam la emisiuni, să vorbesc despre mine, să-mi prezint piesele, dar despre mine, despre ceea ce mă emoționează, nu am mai fost pusă sub lupă așa cu multe dintre chestiile personale.
Despre prima zi de filmări, Alexandra își amintește că a fost extrem de emoționantă, mai ales că intrase cu o moștenire lăsată de la Gina Chirilă, și anume stelulețele pe care ea le primise.
„Am avut niște emoții înfiorătoare când s-au deschis porțile pentru prima dată. M-a ajutat foarte mult faptul că am ales să difilez pe o piesă de-a mea. Dar au fost niște emoții care m-au copleșit și ele au continuat ulterior. De obicei, la fiecare ediție concept, se simt emoțiile și mai mult”
Și pentru că a adus în discuție galele de la Bravo, ai Stil! Celebrities, Alexandra Ungureanu a vorbit și despre emoțiile pe care le-a resimțit în prima gală.
„Din câte îmi amintesc, nu m-a menajat Cătălin. Nu mi-a dat steluță din prima. E adevărat că eu am intrat în locul Ginei Chirilă care era însărcinată, nu se simțea prea bine, a ales să plece din proiect și cumva eu nu am intrat de la 0, am intrat cu o moștenire de steluțe care a fost foarte comentată la acel timp. Dacă ar fi fost să aleg, eu nu aș fi ales să iau acele stele pentru că știu că ar fi o povară”, a mai spus Alexandra Ungureanu.