Alexandru Arșinel și-a dedicat toată viața teatrului românesc, iar cu toate acestea, actorul în vârstă de 82 de ani a mărturisit că este pe punctul de a se retrage deoarece se confruntă cu grave probleme de sănătate. În cadrul unui interviu oferit recent petru fanatik.ro, marele actor a vorbit despre problemele sale de sănătate, spunând că lucrurile se înrăutățesc pe zi ce trece.
„Eu încerc să mai fac față un timp, după care o să mă cam retrag. (...) Eu sunt din Dolhasca. Acolo, de exemplu, și dacă se inaugurează o grădiniță sunt invitat. Și sunt bine primit, apreciat. Vreau, într-un fel, să le și mulțumesc pentru tot.
Citeste si: Actorul Bill Skarsgard și cântăreața FKA twigs, roluri principale în adaptarea „The Crow”- VIDEO
În momentul în care se va retrage, Alexandru Arșinel a ținut să precizeze faptul că nu vrea să facă prea mare tam-tam. După ce debutul oficial în lumea artelor spectacolului a avut loc în 1960, acum, la 62 de ani de la respectivul moment, Alexandru Arșinel a decis că este timpul să pună capăt carierei sale.
„Doresc să îmi mai invit doi trei colegi la un spectacol la Dolhasca, apoi să mă retrag. Dar nu în altă parte o să fac retragerea, doar la Dolhasca pot să o fac”, a mai adăugat Alexandru Arșinel.
Gândurile la retragerea lui, recunoaște Alexandru Arșinel, vin după o perioadă cât se poate de dificilă.
Citeste si: VIDEO: Jim Carrey se gândește să se retragă din lumea filmului: „Am făcut destule, mi-este suficient”
„Nu neapărat mă plâng de dureri, ci de suferință. Inima continuă să își facă damblaua, nu sunt în regulă. Am probleme și cu respirația. Am fost și la spital, mă îngrijesc cum pot”, a recunoscut Alexandru Arșinel.