Alin Oprea a făcut dezvăluiri cutremurtoare în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, despre divorțul de fosta soție, care a fost marcat de infidelități și acuzații reciproce de trădare.
Alin Oprea, dezvăluiri cutremurătoare despre infidelitatea fostei soții
În timpul procesului de divorț, atât Alin Oprea cât și fosta sa soție și-au adus acuzații de infidelitate, iar situația a degenerat atunci când a descoperit că soția sa îl înșela. Alin Oprea a dezvăluit atunci că a aflat de infidelitățile soției după ce DIICOT a monitorizat telefoanele lor timp de cinci ani, în cadrul unei investigații legate de firma sa de organizare evenimente. Alin Oprea a ascuns această dureroasă realitate timp de doi ani, perioadă în care a încercat să păstreze armonia în familie pentru binele fiicei lor.
Aristul a decis să păstreze secretul până după majoratul fiicei sale, pentru a nu-i strica sărbătoarea, deși ulterior aceasta a fost afectată de situație. Alin Oprea a mărturisit că întreaga situație l-a afectat enorm și că în acel moment și-a pierdut familia, lucru pe care cu greu l-a acceptat.
”Ea mi-a recunoscut atunci, mi-a spus că a avut doi”
Alin Oprea a dezvăluit motivul pentru care a ținut ascuns infidelitatea soției timp de doi ani. "2 ani. Practic nu am crezut când am aflat asta. Când am ascultat convorbirile, nu am putut crede și mi-am dat seama că nu doar un vis mi s-a spulberat, ci și familia mea și că, din acel moment, după ce am aflat, cu o probabilitate de 100% nu voi putea merge mai departe, dar am ales să ascundem acest moment.
Ea mi-a recunoscut atunci, mi-a spus că a avut doi și așa mai departe, dar mi-a spus ”Uite, o să le spun și copiilor”. I-am zis că nu trebuie să le spună copiilor, că nu e cazul. Am acceptat foarte greu asta, pentru că eu am crezut cu adevărat în această femeie, nu am iubit-o în adevăratul sens al cuvântului, nu a fost femeia vieții mele, dar am respectat-o și am avut încredere totală în ea. Fetița noastră împlinea 18 ani pe data de 2 august 2020 și am stabilit de comun acord ca până atunci să fie liniște, să putem sărbători majoratul fetei și abia atunci să demarăm procedurile de divorț, ca să nu-i stricăm majoratul, pe care, ulterior, oricum l-a stricat. A început acel țunami chiar cu o lună înainte de ziua fetei, împiedicându-mă să mă bucur și de acest lucru.”, a declarat Alin Oprea, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Alin Oprea și Medana împlinesc cinci ani de relație și cu această ocazie cei doi și-au făcut declarații profunde și emoționante de iubire chiar în fața publicului.