Victor Vrînceanu, fostul iubit al Andreei Antonescu, a făcut primele declarații după despărțirea de artistă.
In articol:
Andreea Antonescu și Victor Vrînceanu și-au spus adio la doar câteva luni de când au devenit părinții unei fetițe. Artista a dezvăluit pe rețelele de socializare că s-a despărțit de tatăl fiicei ei, însă s-a ferit să ofere alte detalii.
Acum, Victor Vrînceanu a făcut primele declarații după separarea de artistă.
Ce spune fostul iubit al Andreei Antonescu despre separarea de vedetă
La doar trei luni după ce a devenit mamă a doua oară, Andreea Antonescu s-a despărțit de Victor Vrînceanu. Despărțirea lor a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că abia deveniseră părinți. Victor Vrînceanu a mărturisit că atunci când au luat hotărârea să se despartă, el și Andreea au stabilit împreună ca el să-i ofere micuței o anumită sumă de bani.
„Există declarații și că ne implicăm împreună total pentru ca Victoria să aibă parte de tot ceea ce bun și că se ocupă singură. Alternează. Când așa, când așa. Deci nu pot comenta declarații care nu își păstrează un fir logic. Când am avut discuția finală despre despărțire, am întrebat-o cum facem cu copilul. Eu mă gândeam la program, iar ea mi-a spus că e ok dacă îi dau o anumită sumă de bani pe lună..
Am stat și m-am gândit mult, pentru că nu iau niciodată decizii sub impulsul momentului. Peste două zile i-am scris pe whatsapp că accept să îi dau suma pe care a cerut-o. Până la urmă banii sunt pentru fiica mea, Victoria. Și nu aș vrea vreodată ca Andreea să simtă că m-am opus sau am negociat cu ea. I-am dat cât a vrut. Din momentul despărțirii i-au intrat negreșit banii în cont lună de lună în ziua de 15, sau poate mai devreme.
Pentru Victoria nu am limite. Nu am eu bani mulți, dar atat cât am, dacă are nevoie fata mea, îi dau! I-am spus Andreei în nenumărate rânduri, atât verbal, cât și în scris, că poate apela la mine oricând. Recent i-am propus să ne vedem să vorbim despre turta Victoriei care va fi în decembrie, să ne organizăm. I-am spus că voi plăti eu tot. Nu stau să fac calcule contabile când vine vorba de copilul meu. În al doilea rând, eu sunt mai de modă veche și vreau să o menajez pe Andreea pe cât posibil atunci când vine vorba de copilul nostru.”, a declarat Victor Vrînceanu pentru
Cancan.
Citește și: "Sunt dezamăgită, dezgustată și mâhnită". Andreea Antonescu nu a mai suportat haosul provocat și a reacționat în fața zvonurilor despre o posibilă relație cu Cătălin Bordea
Cine este Victor Vrînceanu
Victor Vrînceanu este unul dintre cei mai buni jurnaliști din România. El este specializat pe domeniul sportiv și nu numai. Are 35 de ani și a făcut, în trecut, parte din trustul Gazeta Sporturilor, Pro Sport și a fost redactorul șef al unei publicații tabloide. La GSP a îndeplinit funcția de reporter fotbal intern și realizator emisiune TV online, la ProSport a fost reporter, realizator emisiune TV online și project manager, iar în prezent este acționarul unui nou trust de presă pe care îl și conduce.
Citește și: Lecția financiară primită de Andreea Antonescu de la fiica ei, Sienna: "Gestul ei de fair play și corectitudine mă impresionează"