Sorana Darclee, una dintre membrele trupei, a anunțat că trupa A.S.I.A. se reunește în cadrul unui concert memorabil care va avea loc în martie. De această dată, artista, alături de Anca Neacșu, Ianna Novac și Anemona Niculescu se unesc pentru a readuce la viață fenomenul A.S.I.A. De aici a început o întreagă controversă după ce Irina Nicolae a dezvăluit pe rețelele sociale că nu a fost invitată să participe la concert.
„Eu sunt un om discret cu viața mea privată după ce am decis să plec din formația care m-a consacrat. Am dat prioritate vieții personale, este un lucru știut, am dat o declarație de presă la momentul respectiv, ăsta a fost motivul pentru care eu am plecat din trupa ASIA.
De asemenea, Irina Nicolae a mai ținut să sublinieze că trupa nu se reunește pentru un concert aniversar, ci pentru relansarea trupei. Fetele vor susține concerte prin țară, însă spune că nici măcar acest lucru nu o deranjează.
„Mie mi s-a părut firesc să le susțin pe fete, pentru că întotdeauna vor fi parte din mine, indiferent în ce formulă este. Eu nu am o problemă cu formula. Eu nici nu înțeleg de unde acest conflict. Am un mare respect pentru domnul Ordean, am și vorbit după aceea, la două zile după poziția mea oficială și după ce mi-am cumpărat un bilet și am zis că o să fiu în sală. (…) Eu nu mă autoinvit nicăieri, eu nu am nevoie de o invitație, să mă duc eu să mă așez pe o scenă, mi s-a părut firesc să spun oamenilor de ce eu nu sunt parte din acest moment. Adi Ordean m-a sunat chiar înainte ca ele să aibă conferința de presă și era foarte supărat și foarte dezamăgit, mi-a spus că îi pare foarte rău și că își cere scuze și că el m-a dorit în această formulă, dar așa a fost să fie. Probabil că ele au presupus că nu pot să vin, dar iată-mă aici”, a mai explicat Irina Nicolae.
La conferința de presă de vinerea trecută, Sorana, Ianna, Anemona și Anca Neacșu au dezvăluit și motivul pentru care aceasta nu a fost invitată la eveniment. Artistele au declarat că Irina Nicolae face pe victima și că nu a fost niciodată fondatoarea A.S.I. A. Ele au mai spus că aceasta a ascuns adevăratul motiv pentru care a plecat din trupă.
„Ai spus că e momentul ei și nu vrei să-i umbrești acel moment. Noi nu ne-am gândit la asta, ci ne-am bucurat să-i fim alături într-un moment atât de important. Noi nu ne-am gândit că o umbrim, ci că avem bucuria și onoarea să îi fim alături. La acel concert ai refuzat și la acel concert noi am hotărât că repornim A.S.I.A în această formulă”, au transmis fetele din trupă, pe pagina de Instagram.
„Vrei adevăr și asumare? Spune-le oamenilor de ce ai plecat din trupă și ce s-a petrecut în ultimul an. Dacă tot vrei părerea lor, spune-le adevărul și cu această ocazie îți reamintesc că Florin Ionescu este managerul nostru și așa va rămâne pentru totdeauna. Nu ești și nu au fost fondatoarea acestei trupe!”, i-au mai transmis Irinei Nicolae fostele colege de trupă.