Magda Catone și Șerban Ionescu au format unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea actorilor. Cei doi au făcut o echipă bună atât pe scenă cât și în viața personală. Totul până la un moment dat când, vedeta a decis să pună punct mariajului. Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, cunoscuta actriță a dezvăluit motivele care au stat în spatele deciziei sale.
„Am încercat să îmi păstrez căsnicia și atunci am zis că trebuie un duș rece, ceva care să-l lămurească că ceea ce face nu e potrivit cu calitatea lui de soț iubitor, că accidentele pe care le trăiește se răsfrâng asupra liniștii familiei trebuie eliminate. Atunci am decis să divorțez. Îl fac să se cutremure din temelie, asta am încercat să fac. După aia, povestea s-a nuanțat, probabil că lucrurile nu au primit totdeauna aceeași monedă, pleci la luptă și nu știi cum și ce, vorbim acum în termeni de duritate, nu știi ce armament să folosești.
Au trecut mai bine de zece ani de la moartea celebrului actor, iar în toată această perioadă, cea care i-a fost soție, Magda Catone, a încercat să îi ducă numele mai departe cât a putut de mult. Cei doi au împreună şi un băiat, pe Carol, în vârstă de 26 de ani. Marele actor s-a stins din viață pe 21 noiembrie 2012, la vârsta de 62 de ani. În august 2012, Şerban Ionescu fusese diagnosticat cu borelioză (o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe), însă în Germania, unde fusese pentru multe tratamente, primise diagnosticul de scleroză amiotrofică.
„Mă simt confortabil în formula asta. Sunt o mamă împlinită. Sunt văduvă, dar știu să mă bucur de viața aceasta, așa cum mi-a dat-o Dumnezeu. Nu e nimic întâmplător, Dumnezeu îți dă ce ai nevoie și numai cât poți duce”, a mărturisit Magda Catone.