Alex Bogdan este actorul pe care toată lumea îl cunoaște din numeroasele reclame, dar și din show-ul de divertisment „Mondenii”. În spatele zâmbetului cuceritor, puțini știu că Alex Bogdan a trecut printr-o perioadă extrem de complicată. Invitat în cadrul unui podcast, actorul a recunoscut că a fost dependent de jocurile de noroc.
El a intrat într-un cazinou la vârsta de 22 de ani și până la 31 de ani a pierdut 150.000
„Eu am pățit ce a pățit și Augustin Viziru.
Actorul regretă ceea ce a făcut și o consideră cea mai mare greșeală a vieții sale. Alex Bogdan ajunsese în stadiul în care aștepta salariu doar ca să poată să meargă la jocurile de noroc. Din fericire, a scăpat de dependența sa în momentul în care a întâlnit dragostea. Iubita lui a reușit să-l facă să renunțe, iar de atunci viața e mult mai senină.
„Făceam 5.000 de euro pe lună. Bani, frate! Și stăteam și la cămin. Făceam «Mondenii», «Cronica Cârcotaşilor», emisiunea «Fii pe fază», adică acumulam. Când îmi intrau banii, că acumulam vreo 5.000 de euro, pe data de 4 a lunii, următorul lucru era să merg în cazinou cu toți banii și îi pierdeam pe toți. De pe data de 5, a doua zi, eu trebuia să trăiesc până pe data de 4, a doua lună, fără nimic. Într-o seară am ajuns de la cazino, fără nimic, am spart geamul, am luat monezi de 50 de bani şi am adunat 2 lei şi m-am dus şi mi-am luat două ouă pe care le-am făcut la tigaie să le mănânc. După aceea intervine procesul de «Dă-mi și mie 50 de lei». E boală ascunsă. Tu mori pe interior. Nu ai viață socială, pentru că nu ai cu ce să plătești o masă. Pierdeam pe lună 5.000 de euro. Pleci de acolo și zici că niciodată nu mai bagi bani” , a mai spus Alex Bogdan.
Actorul a recunoscut că a avut momente când și-a dorit să recurgă la gesturi extreme: „Țin minte că, într-o seară, am vrut să mă arunc în fața unei mașini”.