Close sidebar
Stiri mondene

"Am problema asta care va fi în permanență". Elena Cârstea, despre problemele de sănătate. Artista luptă pentru a se face bine după ce a suferit un AVC

Elena Cârstea [Sursa foto: Facebook, colaj Radio Impuls]

Elena Cârstea vorbește despre starea sa de sănătate. Cum se simte acum artista după ce a suferit un accident vascular cerebral?


In articol:

Elena Cârstea a trecut prin momente grele, după ce a suferit un AVC, la începutul anului 2023. A suferit și de pneumonie, trecând printr-o perioadă cu adevărat delicată. A stat săptămâni întregi în spital, în stare gravă, iar mulți nu au știut dacă aceasta își va mai reveni sau nu după acest episod.

Deși îi este greu să accepte faptul că nu poate avea aceeași viață activă ca înainte, pentru că nu o lasă organismul, vedeta face tot ce trebuie pentru a-și reveni cât mai repede la starea fizică pe care o avea înainte de clipele dificile. În prezent, Elena Cârstea își duce viața în tihnă, se află sub supraveghere medicală, iar dinamica unei zile s-a schimbat radical. Problemele medicale cu care s-a confruntat în ultimii ani au făcut-o să privească viața cu alți ochi.

"Am problema asta care va fi în permanență, din păcate. Nu am voie să fac prea mare efort și ascult tot ce-mi spun medicii. Fac gimnastică, îmi văd de treabă, am o viață super liniștită și civilizată. Singura chestie care îmi lipsește este cântatul, în rest am de toate.(...) O zi din viața mea este una normală. Mă trezesc, îmi beau cafeaua, dimineața sună telefoanele. Acum trebuie să îmi repar computerul. Eu reușesc să stric un computer pe an, nu știu cum fac. Apoi mă duc la piscină, mai gătesc din când în când. Dacă fetele nu mai sunt acasă e o liniște aici de te doare capul (râde). Eu, dacă nu am viață agitată, mi-o fac singură iar ziua trece foarte repede. Dimineața îi dau și mamei cafeaua, i-am luat niște cărți în românește că îi place să citească pe terasă. Din când în când mă duc și la birou, lucrez în imobiliare.

Am plătit toate taxele și pot lucra de acasă bine mersi, dar mă mai duc să mă vădă șeful meu la față. Știe că am avut probleme mari de sănătate. Aici am o viață extrem de ordonată", a spus Elena Cârstea pentru unica.ro.

Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC
Elena Cârstea[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Elena Cârstea își dorește foarte mult să revină în țara sa natală. Motivul pentru care nu poate să ajungă pe plaiurile mioritice

Elena Cârstea, probleme mari după atacul cerebral suferit

Viața Elenei i s-a schimbat radical după ce a suferit atacul cerebral. Artista nu mai poate pleca în concediu alături de soțul ei și abia iese din casă. Vedeta este multumită pentru că soțul este alături de ea și o sprijină. De asemenea, fosta artistă a ținut să menționeze faptul că sâmbătă se va întoarce la locul de muncă și își va reia activitatea Elena Cârstea este agenti imobiliar, în America.

„Nu am putut să merg până acum la muncă. Sâmbătă încep, am un șef foarte drăguț și înțelegător… Nu mă pot mișca foarte mult, trebuie să țin cont de asta. Nu pot pleca în niciun concediu, sunt limitată… Soțul meu trage de mine să ieșim în oraș. Eu nu vreau să aud, nu pot face efort, obosesc foarte repede. El e stresat să nu mi se întâmple ceva. Ne înțelegem mai bine ca la început, avem o relație în care discutăm orice. Tot ce facem, facem împreună. Aici e foarte cald. Nu poți sta afară, sunt 45 de grade. Eu nu am voie la soare…Iar la piscină, când merg la recuperare, stau cu pălărioara pe cap”, spunea artista, în urmă cu ceva timp.

Cum se simte Elena Cârstea la un an după ce a suferit un AVC
Elena Cârstea [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Elena Cârstea se confruntă cu probleme de sănătate! Ce s-a întâmplat cu celebra cântăreață: „Am rămas fără dinți”