Ana Porgras, Faimoasa recent eliminată din competiția Survivor România, a fost invitată în cadrul emisiunii Teo Show și a vorbit despre conexiunea pe care o are cu sora ei. Gimnasta a povestit că este foarte apropiată de sora și de mama ei și când era în jungla din Dominicană începuse să se gândească la lucrurile pe care nu le făcea cu sora ei atunci când era acasă.
Din cauza faptului că Ana Porgras și-a petrecut mare parte din copilărie în sala de antrenamente, nu a apucat să facă chiar toate lucrurile pe care și le-ar fi dorit. Astfel, când era în jungla din Dominicană, Ana Porgras începuse să se gândească la faptul că ar fi putut să petreacă mai mult timp alături de sora ei.
„Mă gândeam la faptul că nu am petrecut îndeajuns de mult timp împreună. Poate ar fi trebuit să facem mai multe lucruri împreună cu toate că facem. Mă luase remuşcarea că nu am petrecut mai mult timp împreună”, a spus Ana Porgras la Teo Show.
„Noi am petrecut mai puțin timp împreună pentru că ea făcând gimnastică, era tot timpul plecată.
Sora Anei locuieşte în Italia de 7 ani și înainte de pandemie se vizitau destul de des. Ba mai mult, Ana Porgras a dezvăluit că a avut o perioadă în viața sa când a luat în calcul mutarea alături de mama și sora ei în Italia, însă nu s-a putut adapta mediului de acolo.
„Mi-e destul de greu. Eu am avut o perioadă în care am încercat să stau acolo, dar nu am putut să mă adaptez. E destul de greu, mai ales acum, că nu pot să mai plec la fel de ușor ca înainte. Înainte le vizitam o dată la două-trei luni”, a mai spus Ana Porgras la Teo Show.