Andra, confesiuni despre relația cu Cătălin Măruță. Cum a decurs ultima discuție serioasă pe care a avut-o cu soțul ei: "Nu știu dacă este o chestie a vârstei sau a maturizării, dar simt nevoia de mai multă atenție din partea lui"
Andra a oferit o serie de detalii cu totul și cu totul neașteptate despre relația pe care o are cu Cătălin Măruță. Motivul pentru care celebra artistă nu îi mai cumpără cadouri!
Andra și Cătălin Măruță formează una dintre cele mai frumoase familii din showbiz, iar dragostea care îi leagă este, pe zi ce trece, tot mai puternică. Artista și prezentatorul TV sunt un cuplu de invidiat, trainic și serios, care s-a ținut, încă de la început, departe de scandaluri mediatice, bârfe, sau altceva care să-i pună pe protagoniști într-o postură neplăcută. Andra
și-a deschis sufletul în cadrul podcastului lui Bobonete și a dezvăluit cum a decurs ultima discuție serioasă pe care a avut-o cu soțul ei, în ceea ce privește relația de cuplu. Andra a pus piciorul în prag și i-a mărturisit lui Cătălin Măruță, că are nevoie de mai multă atenție din partea lui.
"Împlinesc 37 de ani și acum simt nevoia de mai multă atenție din partea lui Cătălin, lucru pe care l-am discutat cu el.
Ne-am așezat la masă și i-am spus: „A fost foarte bine până acum, dar acum am nevoie de mai multă atenție. Așa simt acum. Nu știu de ce. Nu știu dacă este o chestie a vârstei sau a maturizării, dar simt nevoia de mai multă atenție din partea ta. Simt nevoia când intri în casă, primul lucru să te uiți la mine. Nu știu dacă fac chestia asta din egoism. OK, copiii… știu că ei îți captează atenția și de-abia aștepți să vezi copiii, că și ăsta este sentimentul meu, dar vreau ca atunci când deschizi ușa să te uiți în ochii mei, să simt dragostea ta.'
Nu sunt genul de femeie care… Nu să-mi spui toată ziua te iubesc. Îmi place, dar prefer genul ăsta de iubire ca din filme. Să văd că mă iubește din privirea lui, de cum pune mâna pe mine, din atingerile lui', s-a confesat Andra.
Andra, motivul pentru care nu îi cumpără niciodată cadouri lui Cătălin Măruță
Andra a dezvăluit motivul pentru care nu-i mai face cadouri soțului ei. Vedeta s-a lecuit de acest obicei cât se poate de firesc, după ce s-a chinuit să facă rost de o pereche de ochelari cu bluetooth pentru Măruță, pe care acesta, ulterior, nu i-a purtat deloc.
" Nu-i mai cumpăr cadouri deloc. Nu știe să primească. Știu că e vina lui. Dar i-am spus. Nu-i mai cumpăr cadouri haine și chestii… I-am cumpărat la un moment dat niște ochelari care erau cu bluetooth. M-am dat peste cap pentru că încă nu apăruseră. Erau doar câteva perechi. Am sunat la niște prieteni să mă ajute să fac rost. Era 27 ianuarie, ziua lui. Nu i-a purtat niciodată. I-am zis: „Mă, măcar o dată, de dragul meu. Îi am, dar îi port eu", a mai declarat Andra.
Alex Velea s-a răzgândit în ultimul moment când a aflat că vine și unul dintre cei mai mari „dușmani”. Artistul a evitat conjuncturile neplăcute. Despre cine este vorba?