Andreea Bălan a început primăvara cu un single și un videoclip pasional, odată cu o nouă imagine foarte feminină, senzuală și plină de sex appeal. „Cu inima ta" este o piesă de dragoste în care fericirea și dorința sunt ingredientele principale, compusă de către Costi alături de Ionuț Bacula (Papu) și Silviu Dumitriu.
Citește și: Andreea Bălan a lansat piesa „Posibil imposibilul”
„Trăiesc o perioadă foarte frumoasă a vieții mele, mă bucur de prezent și de tot ceea ce îmi oferă viața și asta îmi doresc să exprim prin muzica mea și în proiectele pe care le am. Piesa «Cu inima ta» este despre iubire, optimism, pasiune și sper să le simțiți și să le trăiți pe toate, așa cum o fac și eu", povestește Andreea Bălan.