Andreea Bălan este una dintre cele mai celebre vedete de la noi, iar recent și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația pe care o are cu tatăl fetițelor ei, George Burcea. Invitată la podcastul lui Jorge, cântăreața l-a atacat din nou pe fostul soț, inclusiv pentru rolul din Wednesday.
Având în vedere că George Burcea s-a mutat în America datorită rolului din serialul ”Wednesday”, Andreea Bălan este singura care se ocupă de creșterea celor două fetițe pe care le au împreună.
„Cu tatăl copiilor nu există comunicare, dar la nivel energetic, făcând meditațiile de iertare, eu am eliberat. L-am putut ierta pe George. A fost greu între noi. Sunt multe chestii care nu se știu. A spus tot felul de prostii. Avem și un proces de calomnie, pe rol. Doar făcând acest proces, el s-a oprit din declarații. Dacă nu făceam proces, el nu se oprea. Dacă se oprește, opresc și procesul.
E plecat, s-a mutat în America. Își vede fetițele rar, dar eu, în sinea mea, l-am iertat. Au fost niște chestii grele între noi. Am avut acel stop-cardiac și în anumite clipe n-a fost lângă mine. Am avut o durere că n-a fost alături de mine. L-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Dacă nu ierți, Universul nu-ți dă ceea ce-ți dorești”, a dezvăluit Andreea Bălan.
Andreea Bălan l-a criticat pe fostul soț și pentru rolul din ”Wednesay”, spunând că dacă tot joacă în producții de succes, măcar să facă bani să poată plăti pensia alimentară a fetițelor. Mai mult chiar, vedeta spune că nu a fost niciodată invidioasă pe fostul soț și i se pare că o prinde destul de bine rolul de mamă singură.
„Pentru cele trei secunde, nu! Așa, zi! Patru, hai. Măcar să facă bani, să dea pensia alimentară!”, a spus vedeta.
Citește și: Cine sunt nepoții Camillei Parker Bowles și ce rol vor avea ei la încoronarea bunicii lor
Întrebată dacă și-ar dori un al treilea copil, Andreea Bălan a explicat că nu zice nu acestei idei, însă dacă se va ivi ocazia într-o viitoare relație, va apela la o mamă-surogat.
„Pot să mai fac copii doar cu mamă-surogat. Tehnologia, în ziua de azi, ne permite. Cu ovocite, cu fertilizare in vitro, mi-aș dori, da! Dacă nu ajungeam să fiu o mamă singură, nu învățam multe lucruri. Nu regret nicio despărțire, nici cea de tatăl copiilor. Din eșec și din greșeli înveți. Abia când te întinzi pe jos de durere începi să înveți. Când totul e roz, n-ai cum să înveți, niciodată!”, a mai spus Andreea Bălan.