După divorțul de tatăl fetițelor, George Burcea, Andreea Bălan a fost foarte discretă cu viața personală. La un moment dat, artista și-a găsit fericirea în brațele lui Tiberiu Argint, însă lucrurile nu au mai funcționat între ei, motiv pentru care au decis să meargă pe drumuri separate. De data aceasta, pare că vedeta s-a îndrăgostit din nou și este numai cu zâmbetul pe buze alături de noul partener.
Bărbatul misterios, care a reușit să cucerească inima vedetei, este un tip bine făcut, musculos, înalt și tinerel.
Jurata de la „Te cunosc de undeva” nu s-a ferit să se afișeze în oraș cu noul său partener. Fotografiile cu Andreea Bălan și noul iubit pot fi văzute AICI, pe site-ul cancan.ro.
Ce spunea Andreea Bălan despre un nou iubit, acum puțin timp
Rămâne de văzut, însă, dacă artista îl va prezenta lumii întregi pe noul său iubit. Relația pare să fie una la început, deși Andreea Bălan lăsa de înțeles încă din martie că este îndrăgostită din nou.
„Sunt mult mai înțeleaptă, mult mai așezată, mai calmă și știu exact ceea ce îmi doresc din toate punctele de vedere, atât în carieră, cât și în plan personal. Iubesc, sunt iubită, am o familie extraordinară, am mulți prieteni care mă iubesc, mă susțin, sunt aproape de mine.
Mă bucur foarte mult de prezent, am învățat să trăiesc de prezent, deoarece de multe ori trăiam în viitor și îmi proiectam și nu trăiam prezentul”, spunea Andreea Bălan acum două luni.