La sfârșitul anului trecut, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au anunțat că divorțează după 12 ani de relație. Divorțul a fost ușor de tranșat, însă procesele au continuat de-a lungul timpului, pe seama custodiei copiilor. În final, judecătorii au hotărât că cele două fetițe își vor petrece timp egal cu ambii părinți.
„A fost un an greu, cu procese și ordonanțe, și încerc cu toată ființa mea să rămân demnă în demersul meu de a avea și eu și fetele o viață liniștită. Soluția pronunțată astăzi de instanță este ca fetițele să stea o săptămână la mama și o săptămână la tata.
Andreea Bălan, care a trecut și ea printr-un divorț și are tot două fiice, nu e deloc de acord cu acest program și comentează public cazul colegei sale de breaslă.
„Mi se pare o mare nedreptate ca un judecător să dea o astfel de decizie. Cum să stea o săptămână la tată, una la mamă? Copiii, la această vârstă, pot fi bulversați. La mine tatăl are două weekend-uri, nu le respectă pentru că e plecat din țară. Dar când era în țară, le mai lua. Poți să te înțelegi să fie trei weekend-uri, patru weekend-uri, dar nu o săptămână cu o săptămână. Așa, copiii nu mai înțeleg care-i casa. Du hainele, ia hainele… La vârsta aceasta, sunt foarte bulversate, sunt și fetițe și trebuie să stea cu mama. Pot sta cu tata mai mult, după 15 ani, să se mute, eventual, la 15 ani cu tatăl. Dar acum trebuie să stea cu mama, pentru că au nevoie de mamă, de căldura mamei și de bunică, fiind fetițe. Și Alina, din câte am înțeles, a făcut Apel și sunt convinsă că în Apelul ei se va schimba ceva. Vezi, un judecător decide el așa… Și poate schimbe viața a două suflete”, a spus Andreea Bălan, în exclusivitate pentru viva.ro.