Andreea de la Războinici a suferit o accidentare la genunchi, motiv pentru care a fost nominalizată spre eliminare înainte ca problema ei de sănătate să se agraveze. Fosta concurentă de la Survivor România a oferit ieri primele declarații după ce a părăsit competiția.
„Din păcate imprevizibilul s-a produs. Accidentarea mea la genunchi m-a făcut să părăsesc această competiție. Genunchiul încă mă mai supără puțin, încă mai e imflat. Când voi ajunge acasă voi face un RMN să văd despre ce este vorba. Sper să nu fie nimic grav. Doctorul mi-a spus că s-ar putea să fie o problemă atât la menisc cât și la ligamente. Nu știu exact ce este până nu-mi voi face un RMN.
La ultimul joc eu nu am primit permisiunea doctorului de a intra și m-am simțit foarte rău că am stat pe tușă. Eu îmi doream foarte mult să intru și doctorul nu m-a lăsat, iar eu i-am spus ei (n.red Roxanei Ghiță) „intră tu dacă poți că accidentarea ta la arcadă nu este atât de gravă. Mie nu îmi dă voie doctorul, dar tu poți să intri”.
Andreea a spus că a simțit că a plesnit ceva la picior încă de la jocul de forță la care echipa Războinicilor i-a pierdut pe Războinicul Lucian Barbu și pe Starlin care avusese o durere mai ușoară.
„Eu am încercat să nu bag în seamă durerea, la mine nu a fost atât de puternică accidentarea, dar cu timpul, cu fievcare traseu se resimțea din ce în ce mai tare și chiar cu tot cu analgezice tot revenea”, a spus Andreea.
În ceea ce privește decizia colegilor ei de a o nominaliza spre eliminare, fosta Războinică spune că a survenit în urma unor discuții la care a participat si ea.
„Noi am discutat înainte de Consiliu ce ar fi mai bine pentru echipă cât și pentru sănătatea mea și am ajuns la concluzia că cel mai bine mă duc acasă cu o accidentare mai minoră decât, ferească Dumnezeu, cum a plecat Lucian care trebuie să se opereze”, a spus Andreea despre decizia colegilor ei de a o nominaliza spre eliminare. Fosta Războinică a mai adăugat că unii colegi s-au opus nominalizării ei spre eliminare, dar ea a insistat ca starea ei de sănătate să fie luată în serios.