Fericire mare în familia Ibacka! Îndrăgita actriță urmează să devină mămică pentru a doua oară. Invitată în cadrul unei emisiuni, soția lui Cabral le-a dezvăluit telespectatorilor despre momentul inedit în care a aflat că este însărcinată pentru a doua oară, dar și despre cum îl va chema pe noul membru al familiei.
Actrița a susținut că atunci când a aflat că este însărcinată, aceasta nu era acasă, ci în oraș alături de Cabral și un prieten apropiat.
„După ce am aflat, după testul de la farmacie, mi-am făcut și o analiză de sânge. Și când am văzut acel hormon, m-am cam speriat. Mi-am întrebat doctorul și a zis că nu e posibil să am gemeni, ci tripleți. Dar nu e cazul, o să avem un singur copil. Când i-am zis soțului, a zis că își cumpără bilet doar dus într-o destinație necunoscută și se întoarce la liceu.
În ceea ce privește numele bebelușlui, Andreea Ibacka a mărturisit că încă nu a fost ales, spunând că mai are la dispoziție patru luni pând când va aduce pe lume cel de-al doilea copil.
„Avem o listă de nume. Namiko este unul japonez, care înseamnă „copilul valurilor”, mai ales că ei îi place foarte mult apa, parcă i-a fost predestinat. Nu ne-am hotărât încă, mai avem patru luni”, a mai adăugat Andreea Ibacka.