• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
DJ-ii Impuls

Andrei Moga

Andrei Moga prezintă matinalul "Dimineața pe doi cu Greeg și Moga" alături de Grigore Șerban.

Andrei, cum a început cariera ta în radio?Cariera mea în radio a început la... Radio Impuls. Doar că era vorba de o stație locală din Brașov, vorbim de anul 2006. Eram atât de pasionat de radio încât... m-au păstrat. Aveam 16 ani pe atunci, și nu știam foarte multe, dar eram extrem de dornic să învăț.Cum a devenit radioul o pasiune pentru tine? Ce te atrage cel mai mult la acest domeniu?Ca să fiu sincer, nu știu momentul în care a devenit o pasiune, pentru că radioul m-a fascinat încă de la primele amintiri. Îmi amintesc că mă jucam de-a radioul cu sora mea când aveam 4-5 ani, ne înregistram pe casete, aveam propriul nostru radio, la noi acasă. Apoi am crescut ascultând radio, urmând să am norocul de a profesa în domeniu. Cât despre ce mă atrage? E cel mai tare job pe care îl poate avea un om!Care a fost primul tău job, în ce domeniu?Matinal de weekend, la Radio Impuls Brașov :))Ce ai făcut cu primii bani câștigați?Primul salariu nu a fost atât de mare încât să fac ceva  wow! Cu el îmi amintesc sigur că mi-am cumpărat o pereche de adidași pe care mi-i doream foarte mult. I-am rupt și foarte repede. Nu prea contau banii pe atunci, făceam ceva ce îmi place, și nu o făceam pentru bani! Banii erau doar un bonus!Cine sunt persoanele care ți-au marcat drumul profesional și cum au făcut-o?Sunt foarte mulți oameni pe care ar trebui să îi menționez aici, deoarece am învățat foarte multe de la foarte mulți. Am avut ocazia să cunosc și să lucrez cu o bună parte din cei mai talentați oameni. Cu siguranță persoana care mi-a marcat cel mai mult drumul profesional, având în vedere că o cunosc de când m-am născut și lucram în același domeniu, este sora mea Ana. Fără nicio îndoială. Alături de ea m-am jucat prima dată de-a radio-ul și niciunul din noi nu s-a mai oprit de atunci. Primul om la care am văzut cum arată un software de producție, și de la care am învățat ce înseamnă pasiunea pentru radio este Tudor Ionescu, solistul trupei Fly Project, despre care nu mulți oameni stiu că a făcut  mult timp emisiuni la radio. Unele foarte bune! La începuturile mele, de la Radio Impuls Brașov, Marian Maican este cel care a avut răbdare să îmi asculte vocea și să mă îndrume, iar Iuga Lucian este cel care mi-a deschis prima poarta în radio. Le sunt recunoscător și azi. Am învățat multe și de la Adrian Sârbu, dar repet, sunt de abia la începutul listei și v-aș plictisi să v-o enumăr pe toată...Ce muzică iți place? Și ce fredonezi frecvent în ultima vreme?Sunt mulți oameni care pretind că ascultă tot! Însă nu mulți o fac. Eu nu ascult tot, dar încerc să ascult tot. Îmi place muzica. Punct. Pot aprecia orice gen muzical și nu cred că există vreun gen muzical prost.Da, există muzică proastă, din orice subgen. Dar există muzică bună, multă. Iar eu pe aceea încerc să o ascult. În ultima vreme am început să ascult mai multă muzică plină de energie, "good vibes music" cum le place unora să spună!Care sunt pasiunile tale în afara profesiei de om de radio? Ce te relaxează cel mai mult?Îmi place mult să gătesc. Și am făcut-o atât de des încât am devenit și bun la asta. Nu exista nicio formă de relaxare sau de meditație mai buna decât gătitul. Cel puțin pentru mine. Îmi plac multe lucruri. Mi-a plăcut și îmi place să ascult și uneori să produc muzică. Îmi place enorm să călătoresc!Ce-ți doreai să devii când erai copil și cum erai tu în copilărie, cum l-ai descrie pe Andrei de la acea vreme?La 3 ani am decis că vreau să fiu pensionar. Îmi surâdea foarte mult ideea de a sta acasă, de a nu face nimic și de a primi bani! Din păcate eram prea mic să înțeleg că nu așa funcționează! Însă, în copilărie, nu am avut visele clasice, cele de a devenit doctor, polițist, etc... Nu mă gândeam la carieră. Dar îmi plăcea mult muzica. Eram cel mai energic și cel mai curios copil, reușeam să îi obosesc până și pe cei mai rezistenți!Unde te-ai născut și ți-ai petrecut copilăria, adolescența?Sunt Brașovean. M-am născut la poalele Tâmpei. Un loc superb, în care am reușit să clădesc o mulţime de amintiri de care îmi amintesc cu drag și azi!