Angela Similea, un nume greu în muzica românească, a strălucit în perioada anilor ’70 și ’80, bucurându-se de un succes formidabil atât pe plan național, cât și internațional. Având în vedere faima și succesul de care s-a bucurat, artista se confruntă cu dificultăți financiare severe, o situație la care puțini s-ar fi așteptat. Începând
Renumita cântăreaţă a acumulat, în timp, datorii de proporții care au afectat serios situația sa financiară. Pentru a-și putea achita un credit de 700.000 de euro, contractat în 2007, Angela Similea a fost nevoită să scoată la vânzare casa de 16 camere din Belciugatele, unde a locuit împreună cu soțul său Victor Surdu.
O voce de aur, un talent de neegalat, vedeta a reușit să își construiască o carieră răsunătoare, ce se întinde pe mai multe decenii. Angela Similea are peste 20 de șlagăre impresionante, piese cu care a reușit să rămână în istoria muzicii românești. Artista a trăit o viață plină de suspans, mai ales că a cunoscut numeroși actori și personalități ale vremii, printre care și Florin Piersic, pentru care a avut un respect aparte.
„Am nişte amintiri foarte vechi, din anii primei copilării, când vara mergeam la bunica din partea mamei, într-un sat din Dobrogea. Mama era singura fată din cei 12 copii ai bunicii mele. Aşa că aveam mulţi veri, cu care-mi petreceam vacanţele. Acolo, în satul acela dobrogean, se întâmplau lucruri extraordinare, pe care orice orăşean de astăzi, din orice parte a lumii, ar da orice să le vadă şi să le experimenteze. (…) Natura şi viaţa m-au luat în braţele lor de mică şi m-au sensibilizat, m-au făcut să observ spectacolul fiecărui anotimp, în toate detaliile sale. E minunat să fii într-o continuă mirare copilărească în faţa naturii, şi eu aşa am trăit", mărturisea Angela Similea.
Citește și: Angela Similea și-a ales locul de veci. Unde va fi înmormântată artista: "Vine periodic la noi"