Angelina Jolie a participat la premiera filmului „Eternals” și a apărut pe covorul roșu de la Festivalul de Film de la Roma alături de două dintre fiicele sale: Zahara în vârstă de 16 ani și Shiloh în vârstă de 15 ani.
Actrița în vârstă de 46 de ani și-a făcut apariția într-o rochie argintie, accesorizată cu o pereche de cercei, în vreme ce Zahara a optat pentru o rochie tip vintage albă, în timp ce Shiloh a îmbrăcat o rochie neagră
Vedeta, care își împarte cei șase copii cu fostul soț Brad Pitt, a fost ocupată să facă turul pentru a promova cel mai recent film Marvel, în care o interpretează pe Thena- o războinică cu forță, viteză și rezistență extreme.
Săptămâna trecută, actrița a avut premiera Eternals din Los Angeles alături de cinci dintre copiii ei, în afară Pax.
Foarte așteptatul film Eternals este bazat pe o cursă fictivă de eroi dincolo de stele și condus de regizoarea câștigătoare a Oscarului Chloé Zhao. Salma Hayek, Kit Harington, Richard Madden, Kumail Nanjiani, Barry Keoghan, Brian Tyree Henry, Ma Dong-seok, Lauren Ridloff și Lia McHugh completează distribuția plină de stele.
Angelina Jolie a spus pentru PEOPLE în iulie 2019 că cei șase copii ai ei au fost cei mai încântați de noul ei rol.
„Ceea ce mă emoționează cu adevărat este că vor să mă vadă puternică și sunt pur și simplu fericiți că voi fi puternică și mă voi distra”, a spus Angelina Jolie atunci.