Close sidebar
Stiri

Animația ”Luca”, pe primul loc în box office-ul românesc

Animația ”Luca” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend.


In articol:

Animația ”Luca ”  este o poveste amuzantă și emoționantă despre prietenie, ieșirea din zona de confort și o aventură de neuitat care le schimbă viața protagoniștilor. Potrivit datelor oferite de Cinemagia, animația a generat în primul weekend peste 697.000

de lei încasări.

“Acest film este despre prietenia care îți schimbă viața. E practic o scrisoare de dragoste către verile din tinerețea noastră – acei ani formatori când te descoperi pe tine”, spune regizorul Enrico Casarosa.  

Trailer: Luca

Văduva Neagră/ Black Widow

Pe a doua poziție în clasament a debutat ” Văduva Neagră/ Black Widow ”, thriller de acţiune Marvel din seria „Avengers”, cu Scarlet Johansson în rol principal.

În al doilea weekend de la premieră, lungmetrajul a generat încasări de 438.244 de lei.

Furios şi iute 9/ Fast & Furious 9

Furios şi iute 9/ Fast & Furious 9”, regizat de Justin Lin, cu Vin Diesel, Michelle Rodriguez, Charlize Theron, John Cena şi Tyrese Gibson în distribuţie, s-a clasat pe locul al treilea. În al patrulea weekend de la debut, filmul a obţinut încasări de 386.954 de lei, fiind vizionat de 15.759 de spectatori. 

Top 10 este completat de filmul horror „Scapă, dacă poţi 2! Turneul campionilor/ Escape Room: Tournament of Champions, animaţia „Raya şi ultimul dragon/ Raya and The Last Dragon”, lungmetrajul fantasy de acţiune „Jaful secolului/ Way Down”, comedia de acţiune „Hitman's Bodyguard 2: Nevasta asasinului”, filmul horror „Spiral: Următorul capitol Saw/ Spiral: From the Book of Saw” şi de filmul de acţiune „Milkshake exploziv/ Gunpowder Milkshake”.