Încep filmările la producția "21 de rubini", în care joacă staruri pe care le-am admirat doar pe marile ecrane: Anthony Delon, Mickey Rourke, Elisabetta Pellini. Cu toții vor fi prezenți la Oradea, în locații reprezentative pentru oraș, împreună cu unii dintre cei mai iubiți actori români, aflați în distribuție. Fiul actorului celebru francez Alain Delon a postat o înregistrare video sâmbătă pe Instagram în timp ce se plimba prin Parcul Brătianu din Oradea. El a transmis fanilor săi că așteaptă cu plăcere reîntâlnirea cu vedeta americană Mickey Rourke și insistat că va juca într-un film al cărui regizor e un preot ortodox, tată a patru copii.
„Sunt în România, la Oradea, unde luni, voi începe munca (la n.r.) un film. O producție românească, cu un realizator tânăr, un film care are două particularități, plăcute amândouă: prima este că mă voi reîntâlni cu Mickey Rourke pentru filmări, iar a doua este că regizorul este un tânăr preot ortodox. Religia dă un fel de inspirație aparte. Tipul e serios, a avut filme selectate la Berlin, la Moscova”, a transmis actorul într-o filmare postată pe instagram.