O schimbare importantă va fi adoptată de cei de la WhatsApp, începând cu prima zi a luni noiembrie. Este vorba despre telefoanele cu sistem Android mai vechi de 10 ani, cele care rulează practic versiunea 4.0
a sistemului de operare. Din primele informații, versiunile sistemului de operare de la 4.1 în sus nu vor întâmpina probleme.
Sistemul 4.0 este cel cunoscut sub numele de Ice Cream Sandwich şi Google, fiind prezentat pe 19 octombrie 2011, adică acum 10 ani. Smartphone-urile care deţin această versiune sunt considerate depășite din punct de vedere tehnic. Oficilaii WhatsApp şi-a informat deja utilizatorii, prin intermediul unui mesaj: ” Vă invităm să treceţi la un dispozitiv acceptat”. Totodată, oficialii sunt de părere că această schimbare este benefică și pentru a elimina riscurile ce vizează securitatea cibernetică.
De precizat este că administratorii aplicaţiei de mesagerie WhatsApp au anunţat că vor introduce opţiunea de conectare a două telefoane mobile pe acelaşi cont, acest lucru nefiind posibil până acum.
WhatsApp va introduce schimbări majore în setări
Aplicația adăugă noi opțiuni de control ce privesc viteza de redare variabilă pentru răspunsurile audio. Această schimbare este utilă pentru utilizatorii care comunică prin mesaje vocale și, în special, mesaje vocale lungi.
Noua opțiune din setările de la WhatsApp se referă la implementarea unui player care să permită redarea mesajelor vocale din orice interfață a aplicației. De asemenea, platforma va permite închiderea rapidă a acelui player prin apăsarea unui singur buton, dar va permite inclusiv și întreruperea redării unui mesaj. Conform surselor, funcționalitatea este adăugată în ” versiunea 2.21.100” a WhatsApp.