Un anunț al organizatorilor festivalului a fost postat pe rețelele de socializare în urmă cu puțin timp. Electric Castle nu va putea fi organzat anul acesta, însă au fost anunțați deja o parte dintre artiștii care vor urca pe scenă anul viitor.
„Avem vești triste. Electric Castle nu va avea loc anul acesta. În urma măsurilor și restricțiilor pentru evenimente anunțate recent de către autorități pentru perioada următoare, nu există un scenariu real care ne-ar permite să organizăm EC8 în 2021. E nevoie de un an întreg de muncă pentru a planifica toate detaliile unui eveniment de o asemenea magnitudine. În plus, situația pandemiei fluctuează, iar acest lucru duce la reprogramarea sau anularea turneelor artiștilor în toată Europa”, este anunțul organizatorilor.
Cu toate că evenimentul a fost amânat pentru anul viitor, organizatorii au anunțat deja o parte din artiștii care urca pe scena de la Bonțida, Cluj.
„Totuși, am reușit să reconfirmăm headlinerii pentru 2022, Twenty One Pilots, Gorillaz & Deftones și vom depune eforturi, ca întotdeauna, să vă putem oferi cel mai bun line-up.
De la fani și toți cei care lucrează în această industrie, cu toții sperăm să ne putem bucura cât mai curând de concerte și festivaluri. Până atunci, aveți grijă de voi. Ne e tare dor de toată lumea", este mesajul transmis luni pe pagina de Facebook a Electric Castle.